Autostrada Transilvania: Zeci de kilometri fără niciun spațiu de servicii, parcare sau toaletă

La zece ani de la inaugurarea primului tronson funcțional, Autostrada Transilvania nu are încă niciun spațiu de servicii sau măcar o parcare cu toaletă, pe tot traseul de 60 de kilometri din județul Cluj. Asta, deși normativele în domeniu spun că ar trebui să există măcar o parcare cu toaletă la cel mult 15 kilometri, iar la distanțe ceva mai mari, spații de servicii complexe, cu magazine, benzinărie etc. Nici pomeneală, însă, de așa ceva pe traseul clujean al A3, iar CNAIR, responsabilă pentru aceste servicii, nu dă nici un orizont de timp pentru realizarea lor. Astfel, dacă aveți un copil mic în mașină, și vreți să mergeți pe autostradă între Câmpia Turzii și Nădășelu (sau invers), ar fi bine să faceți o pauză înainte, fiindcă pe autostradă nu aveți unde opri.

Citeste și:  Peste 9.000 de cetăţeni ucraineni au intrat sâmbătă în România

Cei 60 de km realizați de Bechtel reprezintă, de altfel, porțiunea de autostradă cu cea mai bună realizare tehnică, mai ales în condițiile în care traversează o zonă cu relief denivelat: la zece ani de la turnare, asfaltul de pe Autostrada Transilvania este impecabil. Spre comparație, centura Sibiului, dată în folosință un an mai târziu, e plină de gropi și plombe.

Spațiile de servicii sunt prevăzute în proiect, sunt și instalate indicatoare rutiere spre ele, dar amenajarea lor nu s-a reușit în deceniul scurs de la inaugurare până acum. „Pe tronsonul de autostradă cuprins între localitățile Câmpia Turzii – Nădășelu vor fi construite o parcare de scurtă durată la km 10+850 și un spațiu de servicii tip S3 la km 47+650, lucrări ce urmează să fie contractate de către CNAIR SA”, se arată într-un răspuns transmis de CNAIR la solicitarea G4Media.

Citeste și:  Cinci persoane au fost salvate de pe munte în ultimele 24 de ore

Potrivit Normativului Tehnic PD 162-2002 utilizat de CNAIR la proiectarea autostrăzilor extraurbane, spațiul de servicii S3 presupune o stație de alimentare cu carburanți, spații comerciale, motel, restaurant și autoservice și trebuie să aibă cel puțin 33.000 de metri pătrați, iar o parcare de scurtă durată are minim 13.000 mp și este „o zonă de odihnă separată fizic de autostradă în care spațiile pentru parcare trebuie să aibă protecție de minim 10 m lățime față de marginea autostrăzii”.

Compania nu a precizat însă niciun orizont de timp pentru amenajarea spațiului de servicii sau a parcării de scurtă durată. „CNAIR S.A. are în pregătire proiecte de amenajare/utilare a spațiilor pentru servicii, conform reglementarilor în vigoare, în scopul asigurării serviciilor necesare participanților la traficul rutier atât pe autostrăzile existente, cât și pe autostrăzile care vor fi deschise traficului rutier”, se mai arată în răspuns.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.