Bărbat din Hărman, cercetat penal după ce și-a bătut soția și i-a ARS lucrurile

Foto sugestiv.

Polițiști din cadrul Postului de Poliție Hărman efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „violența în familie” și ”distrugerea”.
Cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că în noaptea de 02/03.11.2019, o femeie în vârstă de 33 ani ar fi fost agresată fizic de către soțul său, în timp ce se aflau la domiciliul comun din localitatea Hărman, județul Brașov.
De asemenea, bărbatul în cauză ar fi distrus, prin ardere în centrala termică a imobilului, mai multe bunuri care aparțineau soției sale.
În conformitate cu prevederile legale și având în vedere faptul că, în urma completării formularului de evaluare a riscului, s-a constatat faptul că există risc iminent, cadrele de poliție au emis ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile față de bărbatul în cauză.
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

Citeste și:  Ce au căutat românii pe Google în 2022? Florin Salam l-a "detronat" pe Putin în topul căutărilor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.