BCR și RATBV implementează la Brașov soluția de plată a călătoriei cu orice card bancar direct în mijloacele de transport

Utilizatorii tuturor celor 19 linii de transport metropolitan operat de RATBV (70 de masini) au de astăzi posibilitatea plății călătoriilor direct cu cardul bancar contactless, acest nou sistem fiind implementat de RATBV împreună cu BCR și Orange. De menționat faptul că acest sistem, ce poate fi utilizat de orice deținător de card bancar VISA/Mastercard, prezintă și beneficiul că permite efectuarea plăților cu cardul, telefonul, ceasul sau brățara inteligentă dacă acestea au tehnologie NFC. În perioada următoare, acest sistem, care nu implică plata niciunui comision de către călător, va fi operaționalizat la nivelul întregii flote de autobuze și troleibuze aparținând RATBV, devenind accesibil și pentru plata călătoriilor efectuate pe raza municipiului Brașov.

Pentru a oferi această nouă modalitate de plată a călătoriilor, au fost instalate în toate autobuzele ce deservesc traseele din zona metropolitană câte două validatoare de culoare albastră, poziționate între prima și a doua ușă, respectiv între a doua și a treia ușă a autovehiculelor. Ca element suplimentar de identificare, pe lângă culoarea albastră, validatoarele poartă siglele VISA/mastercard, însemne ce indică faptul că aparatele acceptă orice card emis oriunde în lume sub aceste însemne (nu sunt acceptate cardurile de masă, chiar dacă au fost emise sub însemnele VISA/Mastercard). Mai mult, toate autobuzele în care sunt montate aceste validatoare poartă stick-ere ce indică posibilitatea folosirii acestui sistem, iar în interiorul autovehicolului sunt amplasate afișe cu indicații de utilizare a acestui sistem.

Citeste și:  Brățările electronice menite prevenirii abuzurilor domestice vor fi implementate în Brașov, precum și în alte 36 de județe

În această etapă de implementare a sistemului, de la noul sistem de validatoare se pot achiziționa bilete pentru o călătorie, însă dacă se doreste plata mai multor bilete unice, începând cu a doua tranzacție, clientul va trebui să confirme direct pe validator că dorește achiziția unui bilet suplimentar. Măsura de confirmare începând cu a doua tranzacție este introdusă pentru a evita tranzacții multiple în condițiile în care un călător nu sesizează că plata inițială a fost realizată cu succes.

În ceea ce privește etapele ce trebuie parcurse pentru a realiza plata călătoriei, trebuie avut în vedere faptul că la momentul la care călătorul dorește să inițieze plata, validatorul are pe ecran una dintre rutele asociate liniei pe care circulă acel mijloc de transport. În această stare, orice apropiere de card în fața semnului contactless nu va genera nicio acțiune din partea echipamentului. Orice altă stare afișată pe ecranul validatorului va indica faptul că acesta nu este operațional. Pentru ințierea și realizarea unei tranzacții trebuie parcurși următorii pași:

– Clientul selectează ruta dorită prin apăsarea succesivă a tastei pozitionată pe ecranul validatorului în dreapta sus „START”;

– Când ruta dorită este afișată pe ecran, călătorul va apăsa tasta „STOP”, poziționată pe ecranul validatorului în stanga sus. La acest moment primul led situat deasupra ecranului rămâne aprins continuu, iar semnul contactless de pe validator se luminează albastru. Aceste semnale indică utilizatorului faptul că a selectat un tarif/rută și poate apropia cardul/brățara/ ceasul/telefonul pentru realizarea tranzacției.

Citeste și:  Salvamontiștii brașoveni deschid ușile "Școlii Altfel" cu ateliere captivante și activități educative

– Validatorul va iniția autorizarea tranzacției și va confirma/răspunde clientului dacă tranzacția a fost realizată cu succes sau nu prin următoarele metode :

a. Pe ecran apare mesajul „Tranzacție Acceptată” sau „Tranzacție Respinsă”. Pentru plățile acceptate, culoarea fondului de ecran este verde, iar pentru tranzacțiile respinse culoarea fondului de ecran este roșu, pentru a atrage atenția călătorului că tranzacția nu s-a finalizat.

b. Imediat după confirmarea pe ecran a modului în care s-a finalizat plata (Acceptată sau Respinsă), călătorul va primi o chitanță cu detaliile tranzacției, precum și confirmarea dacă tranzacția a fost sau nu realizată.

În cazul în care utilizatorul greșește un pas / o etapă și dorește reluarea tranzacției, este suficient să apese tasta „STOP” și, după aprox. 2 – 3 secunde, validatorul va reintra în starea inițială, putându-se relua selectarea călătoriei/tarifului dorit. În situația în care validatorul nu eliberează chitanța de călătorie, călătorul nu trebuie să inițieze altă tranzacție, ci se va asigura că finalitatea operațiunii a fost realizată cu mesaj pe ecran „Tranzacție Acceptată” și că fondul de culoare al ecranului a fost verde. Dacă aceste condiții sunt îndeplinite, călătoria este achitată și călătorul nu este în culpă. Informația despre tranzacția călătorului este înregistrată în memoria terminalului, iar controlorul poate verifica acest lucru la momentul verificării.

Pe chitanța emisă aproape instantaneu sunt înscrise informații cu privire la compania de transport cu care călătorește, numărul liniei de transport, detalii bancare privind tranzacția (inclusiv ultimele patru cifre de pe card), data, ora, secunda la care a fost realizată tranzacția, ruta pe care călătorește, suma aferentă biletului de călătorie, mesajul de răspuns dacă tranzacția este validă sau nu (acest mesaj este scris cu caractere mai mari decât alte informații de pe chitanță) etc.

Citeste și:  Tradiții Pascale la Reduta: Expoziție de ouă încondeiate și icoane pe sticlă și atelier cu meșter popular, mâine, 24 aprilie

În ceea ce privește dovada plății călătoriei, utilizatorul care a efectuat plata cu card bancar/ceas/telefon va comunica angajatului Serviciului Control al RATBV că a plătit călătoria cu card bancar și va pune la dispoziția controlorului chitanța care confirmă plata. În cazul în care călătorul a efectuat plata cu success, dar validatorul nu a eliberat chitanța (imprimantă defectă, vandalizată, lipsă hârtie etc.), acesta va comunica controlorului acest lucru, iar controlorul va trece validatorul în ”regim control”. În acest moment călătorul va apropia cardul de validator, verificându-se astfel dacă în memoria validatorului s-a înregistrat o tranzacție aprobată pentru respectiva călătorie.

De menționat și faptul că tranzacțiile cu card bancar au grad de siguranță 100%. Tehnologiile folosite la tranzacționare sunt reglementate de către VISA/Mastercard prin reguli foarte stricte de securitate și criptare. De asemenea standardele PCI și EMVCo reglementează securitatea în tranzacționarea cu carduri VISA/Mastercard. Eventualele probleme apărute în funcționarea validatoarelor pot fi sesizate RATBV pe adresa de e-mail ratbv@ratbv.ro sau în call-center-ul societății, la numărul de telefon 0368.800.600.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.