Benzina cu plumb a fost oficial eliminată la nivel mondial. Ultima țară care o mai folosea a epuizat stocurile

Benzină cu plumb nu mai este utilizată în nicio ţară a lumii, a anunţat luni Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD).

La aproape un secol de la lansarea primelor avertismente cu privire la efectele toxice ale benzinei cu plumb, Algeria, ultima ţară din lume care utiliza acest tip de carburant, a epuizat luna trecută ultimele stocuri, a precizat PNUD.

Este o „etapă majoră” ce va permite salvarea în fiecare an a peste 1,2 milioane de vieţi şi va economisi peste 2.400 miliarde de dolari, se arată în comunicatul AFP.

„Punerea în practică reuşită a interzicerii benzinei cu plumb constituie o etapă majoră pentru sănătatea la nivel mondial şi pentru mediul nostru”, a declarat Inger Andersen, directorul executiv al PNUD, organizaţie cu sediul la Nairobi, capitala Kenyei.

În urmă cu doar 20 de ani, peste o sută de ţări din întreaga lume utilizau încă benzina fără plumb, în pofida a numeroase studii ştiinţifice care demonstrau legătura între acest carburant şi morţile premature, efectele nefaste asupra sănătăţii şi poluarea aerului şi solului.

Citeste și:  Târg de carte second-hand pentru copii și părinți, sâmbătă, la Centrul Cultural Apollonia din Brașov

Primul semnal de alertă a fost tras în 1924, când zeci de muncitori au fost internaţi în spital şi cinci au fost declaraţi morţi după ce au suferit de convulsii la o rafinărie care produce benzină cu plumb în New Jersey (SUA). Cu toate acestea, până în anii 1970, aproape toată benzina vândută la nivel mondial conţinea plumb.

În anul 2002, când PNUD a lansat campania sa vizând interzicerea benzinei cu plumb, mai multe mari puteri economice, precum SUA, China şi India, încetaseră deja să mai utilizeze acest carburant. Cu toate acestea, benzina cu plumb a continuat să fie utilizat în ţările cu venituri reduse.

Citeste și:  Noutate pe piața muncii: persoanele fizice pot angaja și plăti legal personal pentru activitățile casnice. Prestatorii beneficiază de drepturi pe care le au și angajații

În 2016, după ce Coreea de Nord, Birmania şi Afganistan au încetat să mai vândă benzină cu plumb, doar în câteva state au continuat să mai funcţioneze benzinării care furnizau acest carburant. În cele din urmă, Algeria a urmat Irakul şi Yemenul, ultimele ţări care au eradicat benzina fără plumb.

Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) estimează într-un comunicat de presă că eliminarea benzinei cu plumb va permite “evitarea a peste 1,2 milioane de decese premature, creşterea cu câteva puncte a coeficientului de inteligenţă la copii, realizarea unor economii de 2.440 miliarde de dolari la nivel mondial şi reducerea ratei criminalităţii”. Chiar şi aşa, PNUD subliniază că utilizarea combustibililor fosili trebuie redusă în mod considerabil pentru a frâna efectele schimbărilor climatice, în special având în vedere creşterea exponenţială a vânzărilor de autovehicule pe pieţele emergente.

Citeste și:  Praf saharian în Brașov! Șoferii și-au găsit mașinile acoperite de un strat roșiatic

“Sectorul transporturilor este responsabil pentru aproape un sfert din emisiile mondiale de gaze cu efect de seră şi până în 2050 ar urma să crească până la o treime” subliniază PNUD, adăugând că 1,2 miliarde vehicule ar urma să fie introduse în circulaţie în următoarele decenii. “Această cifră include şi milioanele de vehicule la mâna a doua care vor fi exportate de Europa, SUA şi Japonia spre ţările cu venituri medii şi mici. Acestea vor contribui la încălzirea planetei, iar poluarea aerului este susceptibilă să provoace accidente”, adăugă Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD).

Sursa, Agerpres

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.