
Blocul Național Sindical cere reforme urgente pentru integrarea persoanelor cu dizabilități pe piața muncii și susține că acest obiectiv trebuie să devină o prioritate națională, potrivit unui comunicat transmis marți și citat de Agerpres.
BNS salută noua direcție asumată de Comisia Europeană prin consolidarea Strategiei privind drepturile persoanelor cu dizabilități până în 2030, dar atrage atenția că statele membre trebuie să treacă de la declarații la politici publice concrete, care să garanteze acces real la educație, locuri de muncă și participare socială.
Potrivit confederației sindicale, datele prezentate de Comisia Europeană arată că doar 56,4% dintre persoanele cu dizabilități din Uniunea Europeană sunt active pe piața muncii, iar aproape trei din zece sunt expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială.
În România, problemele sunt accentuate de infrastructura inaccesibilă, de sistemul educațional insuficient adaptat, de lipsa serviciilor de sprijin pentru angajare și de un sistem de prestații sociale care, în unele situații, poate descuraja integrarea profesională.
BNS cere reformarea sistemului de stimulente pentru angajarea persoanelor cu dizabilități, investiții în accesibilizarea locurilor de muncă și a infrastructurii publice, dezvoltarea serviciilor de sprijin pentru integrarea profesională și folosirea mai eficientă a fondurilor europene.
Sindicaliștii mai susțin introducerea în contractele colective de muncă a unor clauze privind amenajările rezonabile la locul de muncă, protecția angajaților care dobândesc o dizabilitate în timpul activității, combaterea discriminării și accesul egal la formare profesională și promovare.
BNS solicită Guvernului ca reformele privind ocuparea, protecția socială și accesibilitatea să fie elaborate prin dialog social, împreună cu sindicatele și organizațiile reprezentative ale persoanelor cu dizabilități.