Brașov. Copil de șase ani, în spital, după ce a fost snopit în bătaie de tată

La data de 22 septembrie 2019, lucrători din cadrul Secției 3 Poliție Brașov au emis ordin de protecție provizoriu față de un bărbat în vârstă de 29 ani din municipiul Brașov.

Cu ocazia cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că, la data de 22 septembrie a.c., în jurul orei 17.40, în timp ce se aflau în locuința din municipiul Brașov,  bărbatul l-ar fi agresat fizic pe fiul său minor, în vârstă de 6 ani, provocându-i mai multe răni care au necesitat transportarea acestuia la spital.

În conformitate cu prevederile legale și având în vedere faptul că, în urma completării formularului de evaluare a riscului, s-a constatat faptul că există risc iminent, polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile față de bărbatul în cauză.

Citeste și:  Titlul GUINNESS WORLD RECORDS™ pentru cea mai mare dioramă din piese LEGO din lume

De asemenea, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „violența în familie”, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.