Brașov. Fetiță de 7 ani, tâlhărită de două fete de 12 ani, respectiv 13 ani, ‘specializate’ pe furturi de carduri

Foto sugestiv.

Polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Brașov au identificat două persoane minore, în vârstă de 12 ani, respectiv 13 ani, suspecte de sâvărșirea infracțiunilor de ”furt” și ”tâlhărie calificată”.

Cu ocazia cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că cele două minore, ar fi pătruns în sediul unei societăți comerciale situate în municipiul Brașov de unde ar fi sustras o borsetă, iar din interiorul acesteia ar fi sustras două carduri bancare pe care, ulterior, le-ar fi folosit pentru efectuarea unor tranzacții

De asemenea, în urma unui complex de activități investigativ-operative, polițiștii au stabilit faptul că cele două minore, sub diferite pretexte, ar fi determinat o altă minoră în vârstă de 7 ani, să le lase să pătrundă în locuința sa din municipiul Brașov, după care, ar fi imobilizat persoana vătămată și ar fi sustras mai multe bijuterii.

Citeste și:  Demitizare și detalii concrete despre modernizarea piețelor Brașovului

Cele două minore suspecte au fost internate într-un centru de plasament de pe raza orașului Ghimbav, jud.Brașov.

Cercetările sunt continuate în cadrul unor dosare penale, instrumentate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.