Brașov. Fiscalizarea bacșișului în turism, reglementată până la finalul lunii august

Fiscalizarea bacşişului în turism ar putea fi reglementată până la finalul lunii august dacă va exista o propunere de text venită din partea sectorului, a spus, marţi, ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, într-o conferinţă de presă.

„Dacă există o propunere de text colegii mei de la Ministerul de Finanţe, de la Departamentul legislaţie, inclusiv doamna preşedinte (al ANAF, Mirela Călugăreanu n.r.) pe zona de aplicare a acestei măsuri, dacă în următoarele zile pregătesc textul de act normativ primar şi după aceea secundar, noi până la final de august am şi anunţat, o să avem postate chiar în zilele următoare un set de modificări, propuneri, venite, la fel din economie, pe zona de Cod Fiscal şi de Procedură Fiscală, la care se pot adăuga şi acestea astfel că până la final de august să reglementăm această speţă”, a declarat Eugen Teodorovici, potrivit agerpres.

Citeste și:  S&P reconfirmă ratingul suveran al României și perspectiva stabilă

„Reglementarea tips-ului, a bacşişului, este o chestiune pe care industria şi-o doreşte foarte mult pentru că o consideră benefică. Deci este venită ca o solicitare din partea noastră către autorităţile statului. Au mai fost nişte experienţe în trecut. Cred că am învăţat cu toţii din ele şi că nu vom mai avea bâlbâielile pe care noi le-am indus. De data asta lucrurile sunt numite mai aprofundat”, a declarat Dragoş Anastasiu,membru în Coaliţia pentru Dezvoltarea României (CDR).

Ideea impozitării bacşişului nu este nouă. În primăvara anului 2015, în aprilie, Guvernul a adoptat, printr-o ordonanţă de urgenţă, prevederea ca sumele pe care clienţii le lasă bacşiş să fie înregistrate pe bon fiscal separat şi să fie impozitate cu 16%. Autorităţile au renunţat la această măsură după câteva săptămâni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.