Brașoveanca Mihaela Hogaș – locul 29 în proba de 1.000 m la Jocurile Olimpice de la Beijing

Brașoveanca Mihaela Hogaș, a încheiat pe poziția a 29-a în proba de 1.000 m, după ce, anterior, ocupase același loc și în proba de 500 m.

Sportiva Coronei are 23 de ani și a fost prezentă pentru prima dată la Jocurile Olimpice, competiția supremă a sportului mondial. Emoțiile și dorința de autodepășire și-au spus cuvântul, iar Mihaela a încheiat proba pe locul 29 cu timpul de 1.19.33.

Proba a fost câștigată de japoneza Miho Tagaki, cu un nou record Olimpic (1:13.19). Japoneza cucerește aurul, după ce, în proba de 500 m, a intrat în posesia medaliei de argint. Podiumul probei de 1.000 metri a fost completat de Jutta Leerdam (Olanda) și de Brittany Bowe (SUA).

Mihaela a patinat, în perechea a treia, alături de una dintre cele mai puternice patinatoare din competiție, olandeza Antoinette de Jong, cea care s-a clasat pe poziția a cincea, după locul 1 intermediar până la ultimele perechi intrate pe gheață.

După cursa de joi, Mihaela Hogaș ne-a declarat: „Sunt fericită că am debutat la Jocurile Olimpice în probele de 500m și 1.000m. Mi-aș fi dorit mai mult de la cursele pe care le-am făcut, dar acest lucru doar îmi dă putere de muncă pentru ce va urma. Sunt printre cei mai buni patinatori ai lumii și acesta este doar începutul carierei mele.

Mulțumesc antrenorului Bogdan Stănescu, echipei mele, familiei și prietenilor și tuturor oamenilor care au contribuit la drumul meu spre Jocurile Olimpice. Mulțumesc clubului Corona Brașov care m-a susținut și mi-a fost alături pe tot parcursul carierei. Mulțumesc Comitetului Olimpic și Sportiv Român și sponsorului Bilka Steel.”

Vă reamintim că Mihaela Hogaș are un Personal Best (PB) de 1.16.19 în proba de 1.000m, înregistrat în decembrie la Cupa Mondială de la Salt Lake City, timp care este și recordul național al României în această probă.

Bogdan Stănescu, antrenorul Mihaelei, cel care descoperă talente și reușește să le aducă la un nivel de performanță de neimaginat pentru o țară în care nu dispunem de niciun patinoar pentru patinajul viteză, ne-a transmis de la Beijing: „Ne-am îndeplinit un obiectiv mare, acela de a participa în cadrul Jocurilor Olimpice. Simțeam că Mihaela putea mai mult în amândouă cursele, dar emoțiile celei mai importante competiții și-au spus cuvântul.  Mergem mai departe!”

În luna ianuarie, sportiva Coronei a ocupat locul 2 în Cupa Mondială (neoseniori) de la Innsbruck.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.