Brașovenii, invitați să se vaccineze pentru a se întoarce la o viață normală. Sunt programate 10 evenimente în care cetățenii se pot vaccina fără programare, cu Pfizer

Astăzi, 28 aprilie, Primăria Brașov a lansat campania  ,,Liber la vaccinare, liber la viață!”, o campanie care îi invită pe brașoveni să se vaccineze, pentru a ne putea întoarce cu toții la viața normală de dinainte de pandemie.

,,Liber la cultură!”, ,,Liber la concerte!” sau ,,Liber în biserici!” sunt doar câteva dintre cele 10 evenimente dedicate atât celor care lucrează în domenii cheie pentru viața noastră cotidiană, cât și publicului larg care își dorește să aibă din nou acces la spectacole, la ceremonii religioase, în tribunele evenimentelor sportive, la restaurante sau piscine.

Vaccinarea în cadrul acestor evenimente, care se vor desfășura săptămânal, pe parcursul a două luni, este fără programare și accesibilă tuturor.

„În această perioadă, Brașovul va organiza un maraton de evenimente de vaccinare, tocmai pentru că ne dorim libertatea de a ne întoarce la viețile noastre de dinainte și pentru că ne dorim, în această comunitate mare care este municipiul Brașov, să interacționăm cu lucrurile de care ne este dor: cultura, ne e dor să participăm la competițiile sportive, ne e dor de concerte, ne e dor de restaurante. Tocmai de aceea, campania «Liber la vaccinare, liber la viață!» își propune să ne aducă aproape de aceste activități de care ne este dor și să ne aducă aminte că ne putem întoarce la ele doar vaccinându-ne într-un ritm susținut și făcând asta cât mai mulți dintre noi “, a declarat viceprimarul Flavia Boghiu.

Citeste și:  Începe finala Campionatului Național de hochei pe gheață: Corona Brașov luptă pentru tripla istorică!

Directorul Direcției de Sănătate Publică a vorbit despre importanța acestor campanii pentru revenirea la normalitate.

,,Noi suntem parteneri în acest proiect din punct de vedere logistic, suntem cei care aducem atât vaccinurile cât și resursa umană. În acest moment suntem pregătiți pentru a livra cele 500 de doze necesare primei activități din proiectul de vaccinare început de Primăria Brașov, cel care se va desfășura la Teatrul Dramatic în data de 3 mai. Mă bucură foarte mult acest proiect și mă bucură foarte mult primul pas. Cred că Brașovul transmite mesaje coerente, mesaje adresate grupurilor reprezentative din comunitatea noastră, prin această campanie; atât oamenilor de cultură, de artă, cât și tinerilor, sportivilor, oamenilor activi din acest municipiu. Ceea ce ne este nouă drag vrem să se întoarcă la normalitate și de aceea pot să spun că în calitate de reprezentant al Ministerului Sănătății în teritoriu voi face absolut tot ce îmi stă în putință ca să fac posibile aceste evenimente din punctul de vedere logistic, al aprovizionării cu vaccinuri, și al promovării, desigur!”, a declarat Andrea Neculau, directorul DSP.

Cele 10 evenimente se vor derula pe parcursul următoarelor două luni, mai și iunie, duminica sau în zilele de sărbătoare națională, în mai multe locații neconvenționale. Programul centrelor va fi de 12 ore, între orele 8.00 și 20.00.

Vaccinul care va fi utilizat în cadrul acestei campanii este cel produs de firma Pfizer-BioNTech, Comirnaty.

Citeste și:  „Anotimpurile” și un show pianistic, la sfârșitul săptămânii, pe scena Operei Brașov

Programul campaniei ,,Liber la vaccinare! Liber la viață!” este următorul, cu precizarea că evenimentele oudoor pot fi mutate în locații de interior, dacă vremea va face necesar acest lucru:

Luna MAI

3 maiLiber la cultură –  evenimentul va avea loc la Teatrul Sică Alexandrescu (Dramatic), și este dedicat artiștilor, care vor să se întoarcă pe scenă, și iubitorilor de cultură, care își doresc să vadă evoluția artiștilor în sălile de teatru și de concert.

9 maiLiber în Europa –se va desfășura în Piața Sf. Ioan și îi vizează  pe angajații din cadrul agențiilor de turism și iubitorii de călătorii.

16 maiLiber la restaurante – campania de vaccinare se va desfășura într-un restaurant și îi vizează pe angajații din domeniul HoReCa și pe cei care își doresc să aibă din nou acces în interiorul restaurantelor și cafenelelor.

23 mai Liber în tribune – se va desfășura la Patinoarul Olimpic, fiind vizați sportivii și suporterii care vor să se întoarcă în tribune.

30 maiLiber la piscine – este un eveniment dedicat tuturor celor care iubesc natația și se va desfășura la Bazinul Olimpic.

Luna IUNIE

1 iunie Liber la joacă – este un eveniment dedicat brașovenilor care vor să își vadă copiii la locurile de joacă să interacționeze cu alți părinți, fără frica de a se îmbolnăvi. Evenimentul se va desfășura la locul de joacă cu specific aeronautic, din centrul civic .

Citeste și:  WE LOVE RETRO 2024: Bilete cu prețuri reduse doar până pe 20 aprilie

6 iunie Liber la cinema – un eveniment dedicat cinefililor, dar și angajaților de la sălile de cinema și celor  din mall-uri. Intenția Municipalității este de a organiza o campanie de vaccinare în sistem drive-thru.

13 iunieLiber la concerte – pentru toți cei care duc dorul concertelor și pentru cei care organizează astfel de evenimente. Vaccinarea se va desfășura într-o sală de concerte.

21 iunie Liber în biserici – un eveniment dedicat atât enoriașilor, cât și personalului ecumenic. Evenimentul este propus a se desfășura în curtea sau în clădirea unei biserici.

Eveniment final Liber în Brașov – la sfârșitul campaniei, în Piața Sfatului se va desfășura un eveniment dedicat turiștilor și tuturor brașovenilor, care să marcheze intrarea într-o nouă etapă în lupta cu pandemia.

Campania de vaccinare a început în 27 decembri; din luna ianuarie a început vaccinarea pentru cei aflați în etapa a doua de priorități, pentru ca în martie să fie deschise listele de programări pentru toți cetățenii. Conform directorului DSP, Brașovul are disponibilitate de doze pentru majoritatea vaccinurilor, chiar și Johnson&Johnson, care sosește astăzi, în Municipiul Brașov.

Până la vară, obiectivul este ca județul Brașov să aibă minim 200.000 de persoane vaccinate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.