Brașovul introduce noi restricții pentru combaterea efectelor pandemiei, începând de astăzi!

Doar persoanele vaccinate sau cele care au avut COVID vor putea merge la cinematograf, asista la competițiile sportive, intra în restaurant, sta pe terase sau participa la concerte, nunți și botezuri.

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, prin Hotărârea nr. 191/2021, a constatat că astăzi, 8 octombrie, rata incidenţei cumulate a cazurilor de infectare cu virusul SARS-CoV-2 în municipiul Braşov a depășit nivelul de 6 cazuri/1.000 de locuitori, ajungând la 6,44 cazuri/1.000 de locuitori .

Astfel, începând cu data de 9.10.2021, ora 0:00, în municipiul Braşov se aplică, pentru o perioadă de 14 zile, măsurile prevăzute în următoarele acte normativ:  H.G. nr. 932 din 09.09.2021, modificată şi completată prin H.G. nr. 990/17.09.2021 și H.G. nr. 1050 din 02.10.2021; H.G. nr. 1090 din 06.10.2021, H.G. nr. 1015 din 23.09.2021.

Conform acestei acestor prevederi legale, în această perioadă pe teritoriul municipiului Brașov se aplică o serie de restricții:

Activități permise doar persoanelor vaccinate și celor care au fost infectate cu COVID-19

Începând din data de 9 octombrie, doar persoanele vaccinate cu schema completă (din a zecea zi de vaccinare), și cele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2, vor avea acces la anumite activități și vor putea participa la anumite evenimente, cum ar fi:

  • să asiste la competiţiile sportive, până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, cu asigurarea unei distanţe de minimum 1 metru între persoane şi cu purtarea măştii de protecţie;
  • să aibă acces în cinematografe, instituţii de spectacole şi/sau concerte, cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului şi cu purtarea măştii de protecţie;
  • să participe la activităţile instituţiilor publice sau private de cultură, care administrează spaţii special destinate activităţilor cultural-artistice în aer liber, până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, cu asigurarea unei distanţe de minimum 1 metru între persoane şi cu purtarea măştii de protecţie;
  • să participe la spectacole, concerte, festivaluri publice şi private sau la alte evenimente culturale în aer liber, cu participarea până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului şi cu purtarea măştii de protecţie;
  • să participe la activităţile recreative şi sportive desfăşurate în aer liber, pentru cel mult 10 persoane care nu locuiesc împreună;
  • să participe la evenimente private (nunţi, botezuri), cu participarea persoanelor până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, dar nu mai mult de 200 de persoane, în interior sau în exterior;
  • să participe la cursuri de instruire şi workshopuri pentru adulţi, inclusiv cele organizate pentru implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene, cu participarea persoanelor până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului în interior sau în exterior, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, cu purtarea măştii de protecţie;
  • să participe la conferinţe, până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului în interior sau în exterior, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, cu purtarea măştii de protecţie;
  • să participe la mitinguri şi demonstraţii cu un număr de participanţi de maximum 100 de persoane şi cu purtarea măştii de protecţie;
  • să aibă acces acces în restaurante şi cafenele, în interiorul clădirilor, centrelor comerciale, precum şi la terase, până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5,00-24,00;
  • să aibă acces în sălile de sport şi/sau fitness, fără a depăşi 50% din capacitatea maximă;
  • să aibă acces în sălile de jocuri de noroc, până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului;
  • să aibă acces în spațiile cu piscine interioare, fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului;
  • să aibă acces în spațiile închise cu locuri de joacă pentru copii, fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 5,00-24,00;
  • să aibă acces în săli de jocuri, fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului, în intervalul orar 5,00-2,00.
Citeste și:  Brașovenii, cu privirea spre cer! Lansarea revistei ASTRA dedicate aviației locale

Alte măsuri pentru combaterea pandemiei

Se interzice circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică în intervalul orar 20,00-5,00, cu următoarele excepţii:

  • persoanele vaccinate cu schema completă (din a zecea zi de vaccinare), și cele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2,
  • deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;
  • deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente;
  • deplasări în afara localităţilor ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, şi care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
  • deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori decesul unui membru de familie;
Citeste și:  Report cumulat la Noroc de peste 1,83 milioane de euro

Este interzisă activitatea în baruri, cluburi şi discoteci la depăşirea incidenţei de 6/1.000 de locuitori.

Pentru mai multe informații despre consultați pe site-ul de informare al Primăriei Brașov, covid19.brasovcity.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.