Brașovul introduce plata cu cardul în mijloacele de transport în comun

Operatorul de transport RATBV va implementa primul serviciu de plată din România cu tehnologie EMV Tranzit destinat transportului public, respectiv sistemul de plată în care, la aceleași validator, se vor putea folosi atât cardurile bancare contactless, cât și cardurile de transport emise de RATBV SA, pentru plata călătoriei 

„Așa cum am anunțat acum câțiva ani, strategia noastră de mobilitate urbană are ca și principală direcție de dezvoltare transportul în comun. Obiectivul nostru este ca până în 2023 Brașovul să aibă un sistem de transport eficient, ecologic, dedicat călătorilor, astfel încât tot mai mulți brașoveni să facă trecerea de la mașina personală la transportul în comun, mai ales că acesta va fi mai ieftin decât mașina personală și, cu siguranță, mai rapid. Pentru a putea oferi cele mai bune condiții de transport am accesat mai multe axe de finanțare, astfel că avem, în diferite etape, achiziția a 133 de troleibuze, autobuze electrice, autobuze hibrid, din care primele vor sosi în următoarele zile. În paralel am introdus o serie de facilități pentru plata călătoriilor, astfel încât să fie cât mai ușor să călătorești cu autobuzul. Am început cu abonamente și portofele electronice, am continuat cu plata cu telefonul, iar începând cu această vară vom introduce și plata cu cardul direct în mijlocul de transport, astfel încât cei care dețin un card contactless vor putea utiliza validatoarele existente pentru a își achita biletul. Având în vedere că trecem printr-o perioadă în care se recomandă reducerea la minim a interacțiunilor sociale, această măsură contribuie și la atingerea acestui obiectiv. Brașovul este primul din România care introduce acest sistem de plată, direct la validator, utilizând o tehnologie care securizează tranzacția. Sper ca toate aceste investiții să ne facă pe cât mai mulți dintre noi să optăm pentru transportul în comun, mai ales că ne dorim cu toții un oraș cu aer curat”, aBrașovul este primul oraș din România care va introduce plata cu cardul cu tehnologie EMV în mijloacele de transport în comun declarat reprezentantul Primăriei Brașov.

Citeste și:  Olandezul care a adus velomobilele în inima Transilvaniei

Pentru implementarea sistemului de plată cu cardul, în urma unei proceduri derulate pe SICAP, RATBV va semna săptămâna viitoare un contract cu Asocierea OTP Bank / Radcom pentru introducerea acestui sistem de plată la aparatele de validare existente în autobuze și troleibuze. Plățile se vor putea face cu cardul bancar Mastercard sau Visa, prin intermediul tehnologiei EMV. Această tehnologie asigură un timp scurt pentru efectuarea tranzacției, prin simpla apropiere a cardului de validator. Primele sisteme vor fi funcționale în a doua jumătate a lunii iunie. 

Prin utilizarea cardului bancar contactless, călătorii vor putea achiziționa de la validator bilete cu câte o călătorie pe orice traseu operat de RATBV SA, atât în Municipiul Brașov, cât și în zona metropolitană, exclusiv pentru linia pe care o folosesc în acel moment. În fiecare mijloc de transport public va exista cel puțin un validator care va permite plata cu cardul bancar, acesta urmând a fi marcat cu simboluri specifice (Visa/Mastercard).

Citeste și:  Cântărețul croat de la Eurovision alege să doneze recompensa primită de la guvern

După realizarea plății călătoriei prin apropierea cardului bancar contactless de validator, va fi emis un bon călătorului, pe care vor fi înscrise următoarele date: numărul mijlocului de transport în care a fost achitat biletul de călătorie, data și ora emiterii, textul ”Valabil 50 de minute de la ora…”, valoarea și tipul biletului achiziționat (exemple: urban / Poiana Brașov / Bod / Cristian etc.), ultimele patru cifre din numărul cardului cu care s-a făcut plata, mesajul ”Tranzacție acceptată” și textul ”Păstrați copia pentru verificare. Mulțumim pentru călătoria cu RATBV S.A.”.

În cazul în care serviciul de transfer bancar nu este functional, validatorul va afișa un mesaj de atenționare și de recomandare a serviciului alternativ de plată prin aplicația pentru smartphone ”24pay”.

Citeste și:  Noile containere anti-urs: O soluție inovatoare pentru protecția împotriva ursului

În situația în care validatorul este funcțional, însă, din cauza unei erori, plata nu se finalizează, acest lucru va fi semnalat călătorului prin emiterea unui bon cu mesajul ”Tranzacție neacceptată”.

Procesul de autorizare a plății va fi de maxim șase secunde.

Fiecare autobuz și troleibuz în care va fi posibilă plata călătoriei cu cardul contactless va fi inscripționat pe exterior.

EMV este un standard de tehnologie de plată pentru tranzacții efectuate cu cardul de debit și cardul de credit. Acesta conferă caracteristici de securitate pentru tranzacții, reduce riscul de fraudă cu prezentarea cardului și conferă alte capabilități ale aplicației care nu sunt disponibile în cazul cardurilor cu bandă magnetică.

Acest protocol de securitate îmbunătățit utilizează un cod unic pentru fiecare tranzacție, care este transmis împreună cu informațiile cardului către bancă sau emitentul cardului, pentru verificare. Această formă de autentificare face mai dificilă utilizarea datelor cardurilor care sunt copiate sau obținute ilegal.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.