
Brașovul deschide de mâine șapte puncte de prim-ajutor pentru combaterea caniculei, printr-un parteneriat între municipalitate și lanțul de farmacii Catena. Corturile speciale sunt dotate și cu sisteme de răcorire cu vapori de apă. Medicii le recomandă bătrânilor și copiilor să evite deplasările la orele amiezii.
Punctele de prim ajutor vor funcționa zilnic, în intervalul orar 11:00 – 18:00, în următoarele locații:
- Pietonalul Răcădău (str. Jepilor);
- Piața Astra (str. Uranus);
- Promenada Bulevardul Eroilor, în dreptul Primăriei Brașov;
- Complex Bartolomeu (str. Stadionului);
- Piața Tractorul (str. Olteț);
- Strada Republicii;
- Complex Rapid (Bulevardul Victoriei).
De asemenea, municipalitatea va asigura funcționarea optimă a tuturor celor 41 de cișmele din municipiul Brașov, iar în cazul eventualelor reparații, intervențiile se vor realiza în regim de urgență.