
În weekendul 21-22 iunie 2025, Promenada Sissi din Râșnov va fi gazda evenimentului Bucurie în Mișcare, realizat cu sprijinul Kaufland România. Localnicii de toate vârstele sunt așteptați să ia parte la o multitudine de activități sportive și recreative. Organizat în parteneriat cu Federația Națională a Părinților – Edupart, Mioritics și Loomkraft, cu sprijinul Primăriei Râșnov și alături de partenerii locali implicați activ în program, evenimentul va oferi participanților o varietate de momente ce implică mișcare, precum: demonstrații de dans modern, drumeții, atelier de majorete, karate treasure hunt, antrenamente de fitness, cros pe categorii de vârstă, ateliere de rugby, ateliere de face-painting, ateliere de prim ajutor, competiții de fotbal, tenis de masă, desene pe asfalt, fun baschet, tir cu arcul și multe altele.
Campania din acest an își continuă misiunea de a fi o platformă națională de promovare a sportului de masă, reunind în fiecare dintre cele 10 orașe gazdă multiple entități din domeniul mișcării – cluburi sportive publice și private, spații variate de practicare a sportului – alături de participanți de toate vârstele și peste 700 de voluntari dedicați.
Agenda completă a celor două zile de festival poate fi consultată pe site-ul oficial al programului: www.bucurieinmiscare.ro.
Bucurie în Mișcare, recunoscut ca cel mai amplu program de promovare a sportului de masă din România, celebrează în 2025 treisprezece ani de activitate neîntreruptă. Cu acest prilej aniversar, Asociația 11even, alături de Kaufland România, organizează în acest an 10 festivaluri dedicate mișcării. Patru dintre aceste evenimente se vor desfășura în perioada 7 iunie – 28 iunie, în orașele: Tulcea, Dej, Râșnov și Sighișoara. Alte șase orașe vor găzdui festivaluri similare în toamna acestui an.
Alături de Kaufland România – partener strategic și de cursă lungă al programului Bucurie în Mișcare – ne bucurăm să colaborăm cu Federația Română de Rugby, precum și cu peste 200 de parteneri locali, care transformă fiecare ediție într-un loc plin de zâmbete și energie.
De ce Bucurie în Mișcare?
Misiunea acestora este de a construi comunități mai puternice, mai sănătoase și mai fericite.
Într-o societate în care sedentarismul și timpul petrecut în fața ecranelor sunt în creștere – datele arată că mai mult de jumătate dintre români sunt obezi sau supraponderali și peste un milion suferă de boli metabolice – programul nostru vine ca un răspuns concret. După perioade care au limitat interacțiunile sociale directe, este esențial să reînvățăm să ne conectăm. Socializarea tradițională, dinamică și autentică, a fost parțial înlocuită de rețelele sociale virtuale, iar timpul petrecut în aer liber de copii este alarmant de redus – în România, un copil petrece în medie aproape 23 de ore pe săptămână în faţa unui ecran.
Programul Bucurie în Mișcare s-a născut din convingerea că și cele mai complicate probleme pot avea soluții simple și accesibile. El se bazează pe principiul fundamental că membrii comunităților care participă activ la sport și activități recreative dezvoltă legături sociale puternice și un sentiment de apartenență. Aceste comunități sunt, de regulă, locuri mai sigure, iar oamenii care trăiesc în ele sunt, în general, mai sănătoși și mai fericiți decât în mediile unde activitatea fizică nu este o prioritate.