
Oktoberfest Brașov 2026 își deschide porțile joi, cu o paradă a carelor alegorice, muzică live, preparate bavareze și concursuri cu premii. Startul paradei este programat la ora 17:00. Carele vor pleca din centrul Brașovului și se vor îndrepta spre strada Turnului, unde a fost amenajat cortul de petrecere, conceput în stilul unei cabane de munte. Ajuns la ediția cu numărul 16, festivalul este organizat sub licența oficială acordată de Primăria München.
Programul include concerte susținute de trupe live și concursuri cu premii. Oferta culinară cuprinde cârnați bavarezi, gogoși și baclava, alături de butoaiele cu bere pregătite pentru participanți.
În zona Parcului Tractorul vor fi prezenți și meșteșugari cu bijuterii realizate manual, decorațiuni, suveniruri și costume tradiționale românești sau bavareze.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență va asigura zilnic prezența unei autospeciale de stingere dotate cu modul de prim ajutor. Participanții sunt sfătuiți să păstreze libere căile de acces, să nu arunce țigări aprinse și să nu folosească focul deschis în locuri nepermise. În zonele aglomerate, aceștia sunt îndemnați să acorde o atenție sporită copiilor și persoanelor vulnerabile.


