Cadrele de la Secția de Psihiatrie Cronici Zărnești: ‘Câți morți trebuie să existe ca să se ia măsuri?’

Dezvăluiri cutremurătoare făcute de personalul medical de la Secția de Psihiatrie Cronici de la Zărnești, acolo unde vineri un pacient a fost confirmat cu coronavirus, la două zile de la recoltarea probelor. Trei zile a durat de la momentul sesizării suspiciunilor până la confirmarea infecției. Trei zile în care tot personalul medical, 85 de persoane, a venit în contact cu pacientul infectat. Trei zile în care personalul medical a venit în contact cu cei 156 de pacienți internați în secția de la Zărnești și Lanțul nu se oprește aici. Una dintre asistente este trimisă la o instruire unde intră în contact cu alte cadre medicale de la Brașov și Vulcan. Asta deși se știa despre pacientul infectat de la Zărnești.
Personalul medical de la Secția de Psihiatrie Cronici de la Zărnești dezvăluie întreaga poveste printr-o scrisoare dată sâmbătă publicității:

„Doamne, ce se intampla!“
Sunt cuvintele de deznădejde ale unei asistente. Nu, ea nu este o „lașă”. Nu își dă demisia. Suportă consecințele deciziilor unui stat, care numește manageri pe pile, care închide ochii la contractele cu dedicație, la angajările rudelor și care îi lasă întotdeauna pe „cei mici” să tragă ponoasele.
La ce se referă conversația din imagine?
Asistentele, care au intrat în contact cu un pacient suspect COVID-19 (confirmat a doua zi ca fiind pozitiv), au fost trimise la Spitalul de Neurologie și Psihiatrie din Brașov, pentru a fi instruite. După cum observați din conversație, colegele lor din alte secții, știau deja de cazul suspect.
Cu toate acestea, au fost ținute toate pe un coridor îngust, fiind reunit personalul de la mai multe secții (din mai multe orașe). Mai mult decât atât, masca folosită la instructaj a fost folosită de TREI PERSOANE CONSECUTIV!!!
Îmi este tot mai greu să cred că putem să vorbim despre neglijență în acest caz. Chiar și un nespecialist este conștient că înghesuirea unui număr atât de mare de persoane și trecerea unei măști de la o persoană la alta va duce la infectarea celor implicați. Mai ales în cazul unui virus atât de agresiv!
Un alt aspect este semnalat de angajata spitalului, care a schimbat perfuzia celui infectat COVID-19.
Ea a fost trimisă acasă la sfârșitul programului, fiind chemată a doua zi la sediul central al Spitalului de Neurologie și Psihiatrie Brașov. Doamna în cauză este preocupată de faptul că a intrat în contact cu personalul Departamentului de Resurse Umane, Achiziții, precum și cu alte persoane din aparatul administrativ al acestui spital. Dânsa este și acum acasă, nefiind încă testată.
Există riscul, ca întreg personalul administrativ să fi fost contaminat?
Au trecut 2 zile deja. Acești oameni au fost la familiile lor, au fost la cumpărături, au circulat între domiciliu și serviciu.
Au fost testate asistentele și infirmierele din celelalte orașe, care au fost expuse în timpul instructajului (desfășurat în urmă cu 2 zile)?
Lipsa de echipamente, deficiențele organizatorice, lipsa circuitelor, care să prevină contaminarea pacienților a fost semnalată în scris, din faza incipientă a pandemiei de către Directorul Medical al Spitalului de Neurologie și Psihiatrie Brașov, dna. dr. Marinescu și de către Medicul Coordonator al Secției din Zărnești, dna. dr. Simion, managerului interimar al Spitalului de Neurologie și Psihiatrie Brașov, dl. dr. Nicușor Bîgiu. Dar, după cum vedeți, nici chiar după primul caz confirmat pozitiv COVID, unitatea medicală nu este mai bine organizată.
La momentul actual, așa cum reiese din conversația asistentelor din secțiile Spitalului de Neurologie și Psihiatrie Brașov, există indicii clare, că focarul a fost distribuit în cel puțin 3 orașe: Brașov, Vulcan, Zărnești.
Întrebarea, pe care nu am cum să nu o adresez întregii conduceri a Consiliului Județean Brașov, în administrația căruia se află Spitalul de Neurologie și Psihiatrie Brașov, este: câți morți trebuie să existe înainte să se ia măsuri? Există un număr exact de brașoveni, care trebuie să își piardă viața, înainte ca managerul interimar, cel responsabil de acest haos, să fie înlocuit?”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.