Donarea de organe rămâne un subiect insuficient abordat, deși reprezintă o șansă reală la viață pentru mulți pacienți. Dincolo de controverse morale, legislația a dezvoltat un sistem de reguli stricte, care garantează transparența și etica transplantului de organe și țesuturi. Deși, cea mai frecventă formă de donare provine de la persoanele decedate, cadrul legal permite și prelevarea de la donatori în viață, reglementând, cu anumite limitări, și situațiile care implică minorii, potrivit legalbadger.org.
Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății reglementează în Titlul VI donarea și transplantul de organe, țesuturi și celule de origine umană. Art. 144 alin. (1) lit. e) stabilește că donarea se realizează exclusiv în scop terapeutic, fiind interzisă orice formă de comercializare sau obținere de foloase materiale.
Legea nr. 95/2006 reglementează cadrul pentru donarea și transplantul de organe, țesuturi și celule de origine umană, stabilind trei categorii de donatori și condițiile incidente pentru fiecare dintre acestea:
- Donarea de la donatori vii:
- Exclusiv persoane majore cu capacitate deplină de exercițiu;
- Necesită consimțământ informat, scris, liber și prealabil;
- Pot revoca consimțământul până la momentul prelevării;
- Este interzisă orice formă de constrângere sau beneficiu material;
- Beneficiază de scutire pentru costurile spitalizării și monitorizării;
- donatorul și primitorul vor semna un înscris autentic prin care declară că donarea se face în scop umanitar.
- Donarea de la minori:
- Donarea este permisă doar pentru celule stem hematopoietice;
- Pentru cei peste 10 ani este necesar atât consimțământul lor cât și al ocrotitorului legal;
- Refuzul minorului blochează orice prelevare;
- Donarea de la persoane decedate:
- Art. 147 pct. 1 și 2 din Legea nr. 95/2006 definește două categorii:
- donatori cu activitate cardiacă, la care se constată încetarea ireversibilă a funcțiilor creierului;
- donatori fără activitate cardiacă, constată de doi medici primari, care nu fac parte din echipele de coordonare sau transplant;
- Este necesar consimțământul familiei, dat de cel puțin un membru major al familiei, în ordinea stabilită de lege: soț supraviețuitor, părinți, descendenți, frați/surori sau alte rude până la gradul IV, exceptând cazurile cu acord prealabil;
- prelevarea se poate realiza fără consimțământul membrilor familiei dacă, în timpul vieții, persoana decedată și-a exprimat deja opțiunea în favoarea donării, prin act notarial și înscrierea în Registrul național al donatorilor de organe, țesuturi și celule
- Nu se poate realiza prelevarea dacă există refuz explicit exprimat în timpul vieții;
- Se păstrează anonimatul între donator și primitor;
- Prelevarea și transplantul sunt strict monitorizate și raportate.
Agenția Națională de Transplant este responsabilă de coordonarea activității de transplant și gestionarea repartiției organelor la nivel național. Art. 148 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 impune ca prelevarea să se facă doar după evaluarea compatibilității și excluderea riscurilor pentru primitor.
Art. 148 alin. (3) din Legea nr. 95/2006 permite schimbul de organe când nu există primitori compatibili în România, cu autorizarea Agenției Naționale de Transplant, iar în acest sens se conturează o colaborare cu organizații europene de schimb de organe prin acorduri care respectă standardele UE.
Mai departe, conform art. 148 alin. (6) din legea antemenționată obligă centrele de transplant să păstreze evidențele cu privire la fiecare prelevare de organ, țesut sau celulă de origine umană de la un donator decedat și să raporteze activitatea către Agenția Națională de Transplant.
Art. 148 alin. (12) din Legea nr. 95/2006 garantează protecția datelor personale ale donatorului și primitorului. Informațiile, inclusiv cele genetice, sunt comunicate sub anonimat. Divulgarea identității este permisă doar cu acordul părților sau când legea o impune. Accesul neautorizat la aceste date care face posibilă identificarea donatorilor sau a primitorilor se sancționează în conformitate cu legea.
Așadar, pentru a deveni donator de organe după deces aveți două opțiuni: fie încheiați un act notarial în timpul vieții și vă înscrieți în Registrul național al donatorilor, fie familia dumneavoastră poate consimți la donare după deces. În ambele situații, decizia reprezintă un act voluntar și gratuit, coordonat de Agenția Națională de Transplant, cu respectarea confidențialității tuturor părților implicate.
Sursa, legalbadger.org.
