Când pute în Brașov, Primăriei îi miroase…a bani!

De mai bine de un an Brașovul suferă din caza mirosurilor pestilențiale care au acoperit orașul. Un miros cauzat de războiul dintre cele două firme însărcinate cu ridicarea gunoiului menajer, cu complicitatea Primăriei Brașov. O mafie a gunoaielor din care Primăria aflată la butoane a avut numai de câștigat, dând putere uneia sau alteia dintre firmele BraiCata și FinEco, care își dispută întâietatea la Brașov. Ca să-și păstreze poziția de mediator în acest conflict de interese, Primăria Brașov a dat în administrare rampa de gunoi a Brașovului uneia dintre firme, în speță FinEco, știind că grație concurenței, aceasta va faulta societatea concurentă, BraiCata, fiind necesară mereu intervenția municipalității în aplanarea conflictului. Un conflict pe care Primăria Brașov avea interesul să-l perpetueze. Pentru că orice intervenție de mediere, se știe, că se face cu ‘argumente’ convingătoare.
În fapt, firma FinEco a primit pe lângă jumătate din platformele de gunoi din municipiu (ridicarea gunoiului menajer) și administrarea rampei de gunoi a orașului. Pentru firma BraiCata a mai rămas doar ridicarea resturilor menajere de la cea de-a doua jumătare a platformelor de gunoi din cartiere. Totodată, s-a stabilit și programul de ridicare a gunoiului din cartiere, seara. O decizie foarte importantă pentru menținerea scandalului între cele două firme de salubritate, și asta pentru că imediat, FinEco și-a anunțat concurența că nu va primi mașinile de gunoi de la BraiCata la descărcare, decât în timpul zilei.
Pentru a-și putea îndeplini sarcina, BraiCata, ridica seara gunoiul pe care îl depozita în propria-i curte până dimineată, când putea să-l transporte la rampa de gunoi. Un gunoi depozitat în aer liber și vânturat din nou dimineața la încărcare.
Din această cauză, Brașovul a fost sufocat de mirosuri insuportabile. Garda de Mediu a aplicat trei amenzi, firmei BraiCata, în valoare totală de 250.000 de lei. Totodată Garda de Mediu a notificat Primăria să reglementeze problemele în serviciul de salubrizare a Municipiului Brașov.
Dar, un conflict închis ar fi minimalizat rolul Primăriei Brașov în afacerea bănoasă a gunoaielor, astfel că municipalitatea a lăsat mână liberă firmei FinEco, care dispune după bunul plac de rampa de gunoi a orașului. BraiCata, fără acces la descărcare seara la rampă, decât atunci când FinEco este în toane bune, depozitează resturile menajere în aer liber în propria-i curte. Și de acolo mirosul în valuri care se abate asupra orașului.

Citeste și:  Serviciul Uber Green se lansează în Brașov. Compania aniversează 6 ani de eco-mobilitate în România

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.