Caravana SMURD “Fii pregătit” vă așteaptă pe Aleea de sub Tâmpa, în acest weekend

Prefectul județului Brașov, Mihai Cătălin Văsii, a vizitat astăzi, împreună cu subprefectul Ambrus Izabella Agnes și cu președintele Consiliului Județean, Adrian Ioan Veștea, Caravana SMURD „Fii pregătit” și Centrul Mobil pentru răspuns în situații de urgență, care au fost amplasate în municipiul Brașov, pe Aleea Tiberiu Brediceanu (Aleea de sub Tâmpa), unde vor rămâne până duminică, 21 august a.c.

Caravana SMURD și Centrul Mobil oferă publicului informații și instruire în acordarea primului ajutor medical de bază, precum și privind modul de comportare și acțiune în diferite situații de urgență.

Centrul Mobil pentru răspuns în situații de urgență are echipamente inteligente ce simulează situații complexe, precum incendiile din locuințe; de asemenea, dispune de un pachet pentru condiții meteo extreme și poate simula în mod realist un cutremur și modalitatea în care acesta se percepe într-o locuință.

Citeste și:  UB Career Expo revine cu noi oportunități de carieră pentru studenți

„Cred că ar fi bine să viziteze acest centru mobil și caravana SMURD cât mai mulți brașoveni, pentru că este realmente interesant ce se întâmplă aici. Vizitatorii pot experimenta situații diverse, pot primi informații extrem de utile despre comportamentul preventiv și despre cum să acorde primul ajutor și să reacționeze corespunzător la situațiile de urgență care pot apărea. A fi pregătit pentru neprevăzut, înseamnă a proteja viața, sănătatea, bunurile, iar în situații-limită înseamnă diferența dintre viață și moarte”, a declarat prefectul Mihai Cătălin Văsii.   

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.