Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Săcele efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „violență în familie”. La data de 20 octombrie a.c., în jurul orei 19.30, un bărbat, în vârstă de 42 ani din mun. Săcele, jud. Brașov, ar fi agresat-o verbal și fizic pe fiica sa, în vârstă de […]
Read More
Epidemia de rujeolă care a lovit România pare de neoprit. Alte 60 de cazuri nou-confirmate de rujeolă au fost raportate, în ultima săptămână, în şapte judeţe, printre care și Brașovul. Cele mai multe dintre acestea au fost înregistrate la Suceava, 37. Numărul total al îmbolnăvirilor a ajuns la 18.486, fiind înregistrate 64 de decese. Potrivit […]
Read More
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat, miercuri, la Iaşi, că nu ştie când va fi organizat examenul de rezidenţiat, deşi propunerea este pentru 8 decembrie, informeaza Agerpres. „Îmi este greu să vă spun în acest moment când va avea loc examenul de rezidenţiat. Propunerea noastră de 8 decembrie rămâne valabilă. Vedem ce se întâmplă pe […]
Read More
Inspectorii sanitari din cadrul direcţiilor de sănătate publică au finalizat controlul dispus în unităţile sanitare de psihiatrie de către ministrul Sănătăţii Sorina Pintea. Controlul a vizat calitatea actului medical şi a condiţiilor igienico-sanitare din unităţile de psihiatrie. „Este primul control de acest fel în sensul că pentru prima dată s-a stipulat foarte clar că se […]
Read More
Premierul desemnat Ludovic Orban a declarat marţi seara că numele miniştrilor vor fi făcute publice după ultima rundă de negocieri, care cel mai probabil va avea loc marţi sau miercuri, potrivit Agerpres. „Cei mai mulţi (n.r. miniştri) vor fi din partid. (…) Avem un calendar, prima rundă de negocieri politice, de asemenea avem un calendar […]
Read More
Miercuri 16 octombrie , de la ora 17,30 in cadrul Hotelului Krownwell Brasovare loc conferinta medicala organzata de Societatea Stiintifica Romanan de Oxigen-Ozonoa Terapie cu denumirea „Aplicatiile Ozonoterapiei in Medicina”. Intrarea este gratuită! Temele propuse publicului sunt istoricul oznoterapiei, aplicatiile si beneficiile ozonoterapeiei in medicina, tendinte si noutati. La conferință vor fi următorii speakeri: – […]
Read More
Directorul medical al Spitalului de Boli Infecţioase din Braşov, dr. Sebastian Toma, consideră că ar trebui luată în calcul realizarea unui program naţional al Ministerului Sănătăţii pentru pacienţii atacaţi de urs, deoarece tratamentul administrat în aceste cazuri, care se poate ridica până la 16.000 de lei pentru o persoană, încarcă foarte mult financiar spitalele care […]
Read More
Sunt din ce în ce mai puțini angajați din sistemul sanitar care iau şpagă, susţine ministrul interimar al Sănătăţii. Mulți se sperie că îşi pot pierde locul de muncă dacă cer bani, iar alții nu mai iau pentru că au acum salarii decente. Cu toate astea, fenomenul e în continuare în atenţia autorităţilor. 14 pacienţi […]
Read More
Un paznic de la Spitalul Judeţean din Deva s-a revoltat împotriva medicilor pe care îi acuză de nepăsare faţă de pacienţii care ajung la Urgenţe. Costel Sibişan, un agent de pază de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Deva, i-a acuzat pe medicii de la spital că îi tratează pe pacienţi cu indiferenţă. Mesajul său, […]
Read More
Guvernul României a aprobat alocarea sumei de 5 milioane de lei, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2019, pentru plata cheltuielilor curente şi de capital ale Spitalului Municipal din Săcele (jud. Braşov). Suma este necesară întrucât veniturile proprii ale spitalului şi alocările Consiliului Local sunt insuficiente […]
Read More