Unul dintre cele mai apreciate spectacole muzicale franceze ale ultimilor ani ajunge în România. „Molière, l’Opéra Urbain” va fi prezentat la Romexpo, în perioada 22-24 octombrie 2026, cu subtitrări în limba română. Bilete, aici. Musicalul urmărește parcursul celebrului dramaturg francez, din momentul în care renunță la o carieră sigură la curtea regală pentru a-și urma […]
Read More
WWF-România, Primăria Municipiului Brașov și Universitatea Transilvania din Brașov au adus împreună aproape 60 de reprezentanți ai instituțiilor publice, producătorilor locali, societății civile și mediului academic pentru a răspunde la întrebarea „Cum aducem produsele locale și prietenoase cu natura mai aproape de consumatori, în județul Brașov?”. Evenimentul-atelier a avut loc la finalul săptămânii trecute, la […]
Read More
Primarul George Scripcaru a verificat astăzi stadiul lucrărilor de la cimitirului municipal, parte a programului de modernizare a cimitirelor aparținând municipalității, demarat anul trecut, și le-a cerut prestatorilor să accelereze ritmul astfel încât lucrările să fie finalizate până la sfârșitul acestei luni, atunci când sunt cele două sărbători importante pentru credincioși, Luminația și Moșii de […]
Read More
În perioada 01- 25.10. 2026 se desfăşoară la nivel naţional ŞTAFETA VETERANILOR care prin trei trasee, simbolic reprezentate de culorile Drapelului Naţional străbat România cu plecare din Bucureşti şi converg la Carei, în data de 25 octombrie, Ziua Armatei României. A.N.C.M.R.R. participă în calitate de partener şi structură asociativă la ŞTAFETA VETERANILOR. Este o manifestare […]
Read More
Benzina standard costă în medie 10,15 lei/litru în județul Brașov, iar motorina standard a ajuns la 10,92 lei/litru, potrivit datelor PretCarburant.ro pentru joi, 8 octombrie 2026. Prețul mediu al GPL-ului este de 4,71 lei/litru. Toate cele trei valori din județul Brașov sunt identice cu mediile naționale. Calculele pentru județ au fost realizate pe baza a […]
Read More
Brașovul ocupă locul al treilea în topul principalelor destinații alese de turiști în primele opt luni din 2026, după Constanța și municipiul București, potrivit datelor Institutului Național de Statistică. La nivel național, sosirile în structurile de cazare, inclusiv în apartamentele și camerele de închiriat, au crescut în august cu 9% față de aceeași lună a […]
Read More
Fie că sunteți iubitori ai muzicii lui J.S. Bach sau curioși să auziți cum sună un clavecin autentic, sunteți așteptați cu bucurie vineri, 9 octombrie, la ora 19:00, în biserica Sf. Bartolomeu (Str. Lungă nr. 251, Brașov), unde va fi susținut primul concert al turneului Bach 2.0. Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile. Proiectul […]
Read MoreAproape 90% dintre deșeurile generate în județul Brașov ajung în prezent la depozitare, iar numai o mică parte este reciclată sau valorificată, susține administratorul public al județului, Szenner Zoltan, citat de Radio România Brașov FM. Consiliul Județean pregătește cererea de finanțare pentru Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor – SMID, proiect evaluat la peste 185 […]
Read MoreLa 22 de ani, Dinuța Beica a absolvit Universitatea „Petru Maior” din Târgu Mureș, cu dublă specializare: Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar (PIPP) și Comunicare și Relații Publice. Practic, cadru didactic și personal PR și Comunicare. Dinuța Beica este implicată în mai multe activități și specializări în cadrul facultății, iar acest lucru o ajută să […]
Read More
Aproape 1.900 de cazuri de „boli de sezon” au fost raportate în județul Brașov în săptămâna 28 septembrie-4 octombrie, potrivit datelor centralizate de Direcția de Sănătate Publică Brașov și citate de Radio România Brașov FM. Dintre acestea, cinci au fost cazuri de gripă clinică, diagnosticate pe baza simptomelor. Niciun caz de gripă nu a fost […]
Read More