Caz șocant la Predeal: Doctorița de la dispensar și-a trimis soțul IT-ist să consulte pacienții

Caz șocant la Predeal: Bolnavii din stațiunea brașoveană sunt consultați de un medic IT-ist. Bărbatul care îmbracă fără drept halatul alb este, nimeni altul, decât soțul medicului de familie de la Dispensarul din Predeal. Cadrul medical a intrat în concediu medical și pentru că nu există niciul înlocuitor care să se ocupe de pacienți, femeia a decis să-și trimită soțul să facă pe medicul. Peste 200 de rețete compensate și trimiteri au fost eliberate de soțul medicului din Predeal. Oamenii știu că cel care îi consultă nu este medic autorizat, însă acceptă situația și sunt chiar mulțumiți pentru că, spun ei, are cine să le dea rețete.
Cazul a fost sesizat polițiștilor care au deschis o anchetă în acest caz. Soțul medicului din Predeal este cercetat pentru exercitarea unei meserii fără drept și fals.
Secretarul de stat de la Ministerul Sănătății, Nicolae Tătaru, a declarat că singura vină pentru situația creată la Predeal este a medicului „care și-a asumat pacienții pe care i-a preluat de la CAS și de a căror stare de sănătate trebuia să se ocupe personal. În cazul în care nu putea să-și desfășoare activitatea medicul trebuia să anunțe imediat CAS și se găsea o soluție legală”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.