Ce să punem pe masa de Revelion pentru a ne merge bine tot anul

Vinul roșu, nucile, merele, neapărat roșii, ceapa și usturoiul nu trebuie să lipsească de pe masa de Revelion, ca să ne meargă bine tot anul, spun etnografii. Aceștia amintesc și de un obicei, preluat de la romani, și păstrat încă în localitatea Breaza, județul Prahova: pocnirea dovleacului.

Ca să intre cu bine în noul an, românii trebuie să respecte anumite tradiții la masa de Revelion, spune Vasile Focşeneanu, etnograf şi profesor de istorie la Liceul „Aurel Vlaicu“ din Breaza.

Potrivit acestuia, de pe masa festivă nu trebuie să lipsească șapte mere roșii. „Cum este oul roșu de Paște, așa sunt merele roșii de Crăciun și Revelion. Să nu lipsească merele roșii. Cele șapte mere roșii rămân pe masa festivă până de Sf. Ioan. Simbolizează sănătatea”, a declarat, Vasile Focşeneanu.

Citeste și:  Biblioteca Județeană Brașov va invită la Nocturna bibliotecilor

Pe masa de Revelion trebuie să fie și 12 nuci, simbolul trăiniciei în comunitățile de români, care trebuie puse într-o strachină. Ele reprezintă cele 12 luni ale anului, iar pentru bunăstare specialișții recomandă 12 boabe de strugure alb.

„Trebuie să rămână pe masa de Revelion, toate, până la ultima masă de 1 ianuarie. Atunci vor fi ridicate de pe masă”, susține profesorul de istorie.

Conform acestuia, dintre legume, ceapa și ustutoriul trebuie să se regăsească în mâncarea de anul nou.

„Ceapa dă vigoare, usturoiul alungă spriritele rele. De la aperitiv nu trebuie să lipsească ceapa, eventual roșie, iar usturoriul poate fi pus undeva discret sau în friptură. Pază bună împotriva primejdiei rele”, a mai afirmat profesorul din Breaza.

Citeste și:  Rapperul ​​Coolio, cunoscut pentru piesa Gangsta’s Paradise, a murit la vârsta de 59 de ani

În ceea ce privește carnea, trebuie evitată cea de găină, care, dacă este consumată în noaptea de Revelion, se spune că „zboară norocul din casă”. În schimb, este recomandat peștele, considerat aducător de bani.

De asemenea, vinul trebuie să fie obligatoriu roșu, iar la desert trebuie să fie măcar o prăjitură cu nucă.

„Fața de masă să fie întotdeauna albă. Simbolizează puritatea și curățenia. Să intrăm în noul an curați la suflet, și pe masă. Eventual, masa să fie decorată cu crenguțe de brad sau vâsc”, a mai precizat Vasile Focșăneanu.

Etnograful din Breaza susține că în localitatea prahoveană se păstrează un ritual de pe vremea romanilor.

Citeste și:  S-a finalizat modernizarea și reabilitarea DJ 104 L Dacia – Viscri – Bunești

După miezul nopții, oamenii sparg un dovleac, pentru prosperitate și sănătate. Acesta trebuie să se spargă în cinci bucăți, miezul trebuie să fie tare, iar semințele trebuie împrăștiate. Dacă miezul este moale sau negru, nu e semn bun.

„Ritualul celor doi dovleci se practică la Breaza de 120 de ani. Este preluat de la romani. Este singurul ritual preluat de la romani. Dacă atunci când se pocnește dovleacul miezul este moale, nu e semn bun. Tradiția spune să se spargă în cinci bucăți”, a mai spus Vasile Focşeneanu.

Primul dovleasc se pocnește după prima ceată de colindători, de Crăciun, iar al doilea de Revelion.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.