Cel mai mare tricolor din județul Brașov, arborat la Șinca

Mare sărbătoare week-endul acesta la Șinca Nouă: toată suflarea satului, îmbrăcată în costume populare, s-a adunat la Mănăstirea de la Șinca Nouă, pentru a-i sărbători hramul.
Evenimentul a fost unul cu mare încărcătură, pentru că biserica a împlinit anul acesta 10 ani de existență.
După slujba religioasă, toți cei prezenți s-au adunat pentru a lua parte la arborarea celui mai mare drapel din județul Brașov: un steag de 10 metri lungime, care a fost pus pe catarg de 10 feciori ai satului, care au primit binecuvântarea sfinților părinți.

„Astăzi de împlinesc 10 ani de când a fost înființată Mănăstirea Șinca Nouă. Și pentru că tot săptămâna aceasta am sărbătorit Ziua Drapelului, ne-am gândit, împreună cu părintele stareț, cu comunitatea, Consiliul Local, să facem și un steag de 10 metri. Nu știu dacă mai este unul așa mare în județ. Cu siguranță în Țara Făgărașului altul așa mare nu mai este. Ne-am pregătit temeinic pentru acest moment. Aceste simboluri ajută mult comunitatea noastră, dar și națiunea română, în gerenal. Trebuie să punem accent pe simbolistică, să fim conștienți că generații întregi își dădeau viața pentru steag. Mereu le spun tinerilor că drapelul este un simbol. Pentru că avem și o cruce de 10 metri, care veghează satul nostru, ne-am gândit să ne bucurăm și de cel mai mare drapel, aici, lângă Paraclisul Părintelui Arsenie “, a declarat, pentru aceeași sursă, primarul comunei Șinca Nouă, Dumitru Flucuș.

Citeste și:  Asociația Antiteatru prezintă piesa "Crocodil", astăzi, la Centrul Cultural Apollonia din Brașov

Evenimentul a continuat la Căminul Cultural din localitate, unde oamenii au asistat la un spectacol cu ansambluri folclorice și soliști locali și din Țara Făgărașului, în cadrul evenimentului cultural „Obiceiuri și tradiții din Țara Făgărașului“.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.