Cercetați penal pentru infracțiuni săvârșite la regimul rutier

  • Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Brașov au desfășurat la data de 27.11.2022 o acțiune, care a vizat depistarea și tragerea la răspundere a conducătorilor de vehicule aflați sub influența alcoolului și a substanțelor interzise.

Astfel, în jurul orei 03.00, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism, condus de un bărbat, pe strada Bisericii Romîne, din municipiul Brașov, care prezenta indicii în comportament că s-ar afla sub influența substanțelor interzise, fapt concretizat după testarea cu aparatul drugtest, care a indicat valori pozitive la substanțele Cocaină, THC-cannabis și anfetamină.

Ca urmare a valorilor stabilite, bărbatul a fost condus la o unitate spitalicească autorizată, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a substațelor interzise prezente în organism.

Citeste și:  Moda Eco-friendly: branduri sustenabile pe care să le porți în 2024

În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, faptă prevăzută și pedepsită de Codul Penal cu până la cinci ani închisoare, dosarul fiind instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

  • Tot ieri seară, 27.11.2022, în jurul orelor 17.00, polițiști din cadrul Biroului Rutier Brașov, au efectuat semnale specifice de oprire asupra unui autovehicul, condus de un bărbat, în vârstă de 24 de ani, pe strada Poienelor din municipiul Brașov.

Cu ocazia controlului efectutat, s-a observat că bărbatul prezenta indicii că s-ar afla sub influența alcoolului, atfel că a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultaul indicat de aparat a fost de 0,44 mg/l alcool pur in aerul expirat. 

Citeste și:  Artistul fenomen al momentului, Burna Boy, vine în premieră în România la Untold

În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, faptă prevăzută și pedepsită de Cod Penal cu până la cinci ani închisoare.

Cercetările sunt continuate de către polițiști, acestea fiind instrumentate sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

  • De altfel, in jurul orelor 08:00, lucrǎtorii Poliției Stațiunii Bran au procedat la oprirea unui autoturism, în trafic, pe raza localitatii Moieciu, care se deplasa pe DN 73.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că la volanul autoturismului se află un bărbat în vârstă de 38 ani, din com. Recea, jud. Brasov, iar în urma testării acestuia din punct de vedere alcoolscopic, rezultaul a fost de 0,58 mg/l alcool pur in aerul expirat.

Citeste și:  Primăria Brașov a semnat contractul de lucrări pentru grădinița din Bartolomeu Nord. Este prima care se construiește în acest cartier în ultimii 100 de ani

Dat fiind cele constatate, persoana în cauză a fost condusă la o unitate medicală de specialitate, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge, pentru a se stabili nivelul de îmbibație alcoolică din organism.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolui sau a altor substanțe, faptă prevazută și pedepsită de Codul Penal, cercetările fiind continuate la Poliţia Staţiunii Bran.

Sursa foto, Arhivă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.