Cinci bărbați care au creat un prejudiciu de peste 100.000 de lei au fost arestați de polițiștii brașoveni

Polițiști din cadrul Secției de Poliție Rurală Feldioara efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “furt calificat” și ”furt calificat în formă continuată”.

În fapt, în noaptea de 07/08 septembrie 2022, în jurul orei 02.00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Feldioara și Biroului de Investigații Criminale Brașov au surprins în flagrant delict, 4 persoane de sex masculin, cu vârste cuprinse între 21 și 35 ani, domiciliate în comuna Prejmer, județul Brașov, imediat după ce ar fi sustras mai multe bunuri dintr-un șantier situat în localitatea Sânpetru, județul Brașov și un compresor portabil aflat sub o pasarelă a unui drum național, creând un prejudiciu de peste 100.000 lei.

Citeste și:  Primăria Brașov amenajează peste 80 de locuri de parcare pentru cei care accesează serviciile instituției

În continuarea cercetărilor efectuate în cauză, cadrele de poliție au stabilit faptul că persoanele anterior menționate, împreună cu un alt bărbat, în vârstă de 42 ani, ar fi săvârșit alte două fapte de furt calificat, constând în aceea că în datele de 15/16 august 2022, respectiv 16/17 august 2022, ar fi sustras mai multe bunuri dintr-un imobil aflat în construcție și dintr-un șantier, ambele amplasate în  localitatea Sânpetru, județul Brașov.

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov – Secția de Poliție Rurală Feldioara, Biroul de Investigații Criminale, Poliția Municipiului Brașov – Secțiile 1-5 Poliție și Serviciul Criminalistic au desfășurat ample  activități investigativ-operative pentru identificarea, depistarea și probarea activității infracționale a celor cinci persoane bănuite de sâvârșirea faptei, iar la data de 08 septembrie a.c., polițiștii brașoveni au efectuat 3 percheziții domiciliare la adresele de domiciliu ale suspecților.

Citeste și:  Craft Show. Ateliere demonstrative de meșteșuguri casnice - țesut și cusut, la Brașov

În baza probatoriului administrat în cauză, cei cinci bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, iar ulterior, la data de 09 septembrie a.c., instanța de judecată a emis mandate de arestare preventivă pentru 30 zile față de aceștia.

Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.

Activitățile au fost desfășurate cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale – Brigada Operațiuni Speciale Brașov.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.