Clubul Sportiv al Armatei Steaua aniversează, astăzi, 76 de ani de existenţă

Clubul Sportiv al Armatei Steaua aniversează, astăzi, 76 de ani de existenţă, gruparea bucureşteană evocând cu acest prilej performanţele obţinute de-a lungul timpului de sportivi precum Iosif Sârbu, Iolanda Balaş sau Cristian Gaţu, informează Agerpres.

„La mulţi ani, Steaua Bucureşti! Steaua e un fenomen. E clubul de lângă inimă. Steaua înseamnă istorie, înseamnă tradiţie. Steaua înseamnă performanţă la cel mai înalt nivel. De 76 de ani, Steaua este simbolul Armatei României! Graţie dăruirii celor care au îmbrăcat, de-a lungul timpului, tricoul clubului, numele Steaua este, astăzi, iubit şi respectat în toate colţurile lumii. Numele Steaua, alături de puternica imagine care-l însoţeşte, este cel mai de preţ lucru pe care l-am moştenit şi pe care avem datoria să-l ducem mai departe. Când spui Steaua te gândeşti la Iosif Sârbu, primul campion olimpic al României, la Iolanda Balaş, prima atletă din lume care a doborât cinci recorduri mondiale, la Gheorghe Gruia, Cornel Oţelea, Cristian Gaţu, Ştefan Birtalan, Werner Stockl, Radu Voina, handbaliştii noştri de legendă, cu care ne-am mândrit când i-am văzut pe primul loc în lume”, au scris reprezentanţii CSA Steaua pe pagina oficială de Facebook.

Citeste și:  Primăria va construi o nouă grădiniță prietenoasă cu mediul în cartierul Tractorul

În cei 76 de ani de existenţă, sportivii CSA Steaua au obţinut 31 de medalii olimpice de aur şi 705 titluri mondiale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.