CNAS se joacă cu viața bolnavilor de hepatită

Asociația Pacienților cu Afecțiuni Hepatice din România (APAH-RO) solicită autorităților competente (Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Ministerul Sănătății) să precizeze stadiul negocierilor pentru noul contract cost-volum-rezultat aferent programului fără interferon pentru pacienții cu hepatita C.

În condițiile în care actualul contract se încheie pe 31 august 2019, iar, din informațiile asociației, dezbaterile publice pentru viitorul contract încă nu au început, este foarte probabil să existe o perioadă de pauză între cele două programe.

Primim foarte multe solicitări din partea pacienților îngrijorați de ce se va întâmpla cu viitorul program și de aceea dorim să facem câteva precizări. Mai întâi, o posibilă întrâziere nu afectează cu nimic pacienții aflați deja în tratament sau pe cei care vor intra până la 31 august în program. Problema apare pentru persoanele diagnosticate după această dată. Ele nu vor intra imediat pe tratament dacă programul nu se va relua de la 1 septembrie. Sperăm însă că situația se va clarifica în cel mai scurt timp posibil. Vestea bună este că, pentru prima dată, vor avea acces la terapii toți pacienții diagnosticați indiferent de stadiul bolii,” a declarat Marinela Debu, președinte APAH-RO.

Citeste și:  Italia, lasă-te surprinsă de România! | Ministerul Turismului derulează o nouă campanie outdoor de promovare a turismului, de această dată în Roma și Milano

Conform declarațiilor reprezentanțiilor Ministerului Sănătății și CNAS din luna iulie, începând cu noul contract, vor primi tratament şi pacienţii care au gradul de fibroză F0, copiii şi adolescenţii cu vârste cuprinse între 12 ani şi până în 18 ani şi pacienţii care nu au răspuns la tratament cu terapiile cu antivirale cu acţiune directă. De asemenea, va crește și numărul pacienților care vor intra în tratament.

”Programul cu interferon free și noile condiții anunțate fac din România un model de bune practici în regiune. Cu atât mai mult este regretabil faptul că nu se găsesc soluții pentru ca acest contract să se se desfășoare fără întreruperi, iar pacienții să nu se mai îngrijoreze din cauza lipsei de predictibilitate,” a adăugat Marinela Debu.

Citeste și:  Studiu LEGO: Creativitatea fetelor este afectată de la vârste fragede de presiunea perfecțiunii și de prejudecățile lingvistice

APAH-RO își reiterează sprijinul pentu implementarea Planului de Control al Hepatitelor Virale care are ca obiectiv eliminarea hepatitelor virale până în 2030, în acord cu direcțiile Organizației Mondiale a Sănătății. În acest context, apreciază suportul oferit de către reprezentanții Ministerului Sănătății și ai Casei Naționale de Asigurări de Sănătate pacienților cu afecțiuni hepatice, respectiv măsurile implementate în vederea creșterii gradului de diagnosticare și a accesului la tratament.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.