Compania Apa Brașov tulbură de jumătate de an accesul locatarilor de pe Zorilor în parcare

Conducerea Companiei Apa Brașov s-a ofuscat zilele trecute când brașovstiri.ro a criticat nesimțirea cu care  regia își permite să tulbure viețile brașovenilor cu șantiere interminabile, depășiri de termene, întreruperi de apă și moloz întins pe străzile și trotuarele din tot orașul. Și s-a grăbit Compania Apa să iasă cu un comunicat prin care explica ce mari subtreversări nefăcute se fac în centru. De parcă nu asta ar fi treaba acestei regii. Și pentru că tot s-au simțit ofuscați de ‘atacul’ nedrept, le prezentăm acestor domni din fruntea Companiei Apa o altă mostră de nesimțire, de data asta fără subtraversări.

LOCAȚIE: strada Zorilor, municipiul BRAȘOV, în parcarea de lângă Carrefour, o parcare concesionată locatarilor, pentru care oamenii din zonă plătesc taxe de concesiune.

Citeste și:  Artistul fenomen al momentului, Burna Boy, vine în premieră în România la Untold

FAPTA: În urmă cu mai bine de 6 (șase) luni, Compania Apa Brașov a dispus săparea unei gropi în mijlocul parcării. O groapă de 5 metri pe 1 metru. Muncitorii au executat ordinul venit de sus. Au efectuat săpătura, au dezvelit o conductă și tot la ordinul șefilor s-au oprit. 

În tot acest timp, locatarii, care plătesc la Primărie taxe pentru locurile de parcare au înghițit zilnic această bătaie de joc a Companiei Apa, care atât de preocupată a fost de subtraversările de pe Castanilor, că a uitat de lucrările începute aiurea prin Brașov. 

Nici membrii Consiliului de Administrație, care încasează acele indemnizații nesimțite de la brașoveni, doar pentru a scumpi tarifele, nu s-au sesizat că ‘izvorul bunăstării’ deranjează Brașovul. 

Citeste și:  Mobilitate verde - Pista de biciclete care va lega cartierul Astra de gară, centrul civic și centrul istoric intră în etapa de lucrări

Groapa este încă la locația amintită, iar astăzi, pentru prima dată în 6 luni trei muncitori și-au făcut apariția. 

Poate Primăria Brașov ia atitudine și va cere Companiei Apa să-i despăgubească pe oamenii de bunăcredință care au fost afectați de săpăturile Companiei Apa, cu sau fără subtraversări.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.