Concert „Remember Radu Lupu”, pe 17 aprilie, la Aula „Sergiu T. Chiriacescu” din Brașov

Seara de 17 aprilie este dedicată comemorării celebrului pianist român, Radu Lupu. Centrul Muzical al Universității Transilvania din Brașov vă invită să omagiem testamentul său artistic, o comoară a tezaurului românesc.

Considerat un geniu al interpretării pianistice, Radu Lupu a reprezentat întotdeauna naturalețea, transparența, modestia și discreția. Pianistul a transmis în toate interpretările sale un dramatism unic, conturat de schimbări profunde de stări și caractere. Radu Lupu a fost modestul geniu care a cucerit lumea muzicală, fiind numit „pianistul secolului”. Mereu urmat de dorința de a reda perfecțiune, Radu Lupu a oferit valoare fiecărui sunet, fiecărei fraze muzicale, cu scopul de a-și spune povestea.

Naratorii elogiului muzical, Gusztáv Kiralyhalmi și Elena Rusu, pianiști de excepție ai clasei Prof. Dr. Habil Stela Drăgulin, vor interpreta în exclusivitate lucrări ale compozitorului Frédéric Chopin.

Citeste și:  Muzeul Sportului și Turismului Montan, deschis și astăzi, până la ora 20:00

Evenimentul muzical va avea loc în data de 17 aprilie, ora 18.00, la Aula „Sergiu Chiriacescu” a Universității Transilvania din Brașov. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

Concertul va putea fi urmărit live pe pagina Universității Transilvania din Brașov, www.unitbv.ro și pagina de Facebook a Centrului Muzical https://centrulmuzical.unitbv.ro/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.