Copil pierdut, găsit de polițiștii brașoveni

Polițiștii brașoveni au reușit identificarea în scurt timp a unui copil, de 10 ani, după ce aceștia au fost sesizați că băiatul s-a pierdut de tatăl său.

Ieri, 11 mai 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Secția 5 Poliție au fost alertați, în jurul orei 14.30, despre faptul că un copil s-a pierdut de tatăl său și este de negăsit.

Părintele se afla împreună cu minorul la o unitate medicală, din municipiul Brașov, de unde băiatul, care se afla pe o trotinetă, s-a îndepărtat și nu a mai putut găsi drumul de întoarcere.

Echipe de polițiști au fost mobilizate și au demarat verificări în zonă pentru identificarea persoanei semnalate, iar după aproximativ o jumătate de oră de la momentul sesizării, băiatul a fost identificat, rătăcind pe o stradă din localitate.

Citeste și:  Expoziția temporară la Muzeul de Etnografie Brașov! Obiceiuri brașovene mai puțin cunoscute: Mersul cu strochitu` și Parastasul Junilor

Întrucât copilul era vizibil speriat de situația pe o care o crease, acesta a fost consiliat de polițiști până la momentul în care a fost încredințat tătălui său.

Poliția Brașov roagă părinții să își informeze în mod frecvent copiii despre primele lucruri pe care aceștia trebuie să le cunoască în eventualitatea în care se pierd de cei pe care îî insoțesc și anume:

  • Să învețe numele complet al părinților și, eventual, numărul de telefon;
  • Să invețe copilul să rămână cât mai calm și să încerce să nu se miște prea mult din locul în care a realizat că s-a pierdut de adulți;
  • Să poată identifica persoane credibile cărora să le solicite sprijinul și să cunoască datele pe care să le ofere acestora.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.