Corona Braşov hărţuită de conducerea FRSB

Conducerea Federației Române de Schi Biatlon ne aduce aminte de vremuri pe care le credeam demult apuse. „Cine nu este cu noi, este împotriva noastră”, suna un dicton stalinist la modă cu multe decenii în urmă.

Scandalul după rănirea unei sportive minore (Laszadi Racz Szidonia Dora – 16 ani) de la Clubul Corona la o competiție de la Azuga, este departe de a se fi stins, iar indivizii cu mentalități comuniste de la nivelul Federației sunt disperați să își ascundă incompetența, dar și răspunderea penală pentru ceea ce trebuiau să facă la organizarea competițiilor naționale.

Dacă nu au reușit să pună batista pe țambal pentru cele întâmplate, încearcă intimidarea celor care au avut curajul să spună lucrurilor pe nume. Numai că aceste personaje lugubre de la Federație se pare că nu înțeleg nimic din cursul istoriei, mai ales după rezultatele ultimelor alegeri europarlamentare…

Citeste și:  Primăria Brașov a semnat contractul de lucrări pentru grădinița din Bartolomeu Nord. Este prima care se construiește în acest cartier în ultimii 100 de ani

FRSB a chemat la anchetă în data de 21 iunie șase persoane de la Corona, reprezentanți ai Clubului, antrenori și sportivi, să dea cu subsemnatul că au „pătat” imaginea Federației (for care are ca preocupare se pare interzicerea deplasării la competiții a sportivilor…).

Tot întâmpător, cei de la Federație au scos antrenorii de la Corona fara explicatii din Comisia Tehnica. De asemenea, antrenorii au fost scoși de la loturi fără explicații, atat Focseneanu cat si Barbu, in ciuda avizului favorabil al Comisiei Tehnice care i-a propus si votat.

Iar dacă nu înțeleg alăturarea demersurilor de intimidare ale sportivilor brașoveni cu acțiunile specific comuniștilor înrăiți, prezentăm mai jos decizii ale PCC – Partidul Comunist Chinez, intrate în vigoare anul trecut, la al XIX-lea Congres.

Citeste și:  Întâlnire de lucru la Penitenciarul Codlea, organizată în baza Strategiei naţionale de reintegrare socială a persoanelor private de libertate

Partidul Comunist Chinez (PCC) a publicat o circulară care prevede întărirea disciplinei interne şi excluderea membrilor găsiţi vinovaţi de răspândirea unor zvonuri politice sau mânaţi de convingeri religioase, conform Reuters. Această circulară, făcută publică de Comisia Centrală pentru Disciplină a PCC conţine zeci de dispoziţii noi sau aplicabile deja. Încălcările grave pot fi aduse în instanţă, dar în majoritatea cazurilor sancţiunea cea mai severă este excluderea din PCC. (Oare se dorește excluderea Coronei din Federație? – n.a.). Membrii PCC nu au voie să conteste deciziile Partidului şi nici „să propage zvonuri sau să submineze unitatea“ sa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.