Corpul modernizat al Maternității Brașov nu are autorizație ISU

Corpul renovat al Maternității Brașov nu a primit autorizație de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență.

În ciuda faptului că a fost reabilitată recent, clădirea nu are, încă, autorizație de securitate la incendiu. Asta deși conducerea Maternității a lansat, de curând, o licitație cu valoare de aproape 70.000 de lei pentru întocmirea documentației necesare.

Între anii 2018 și 2020 s-au depus 3 solicitări în acest sens la sediul ISU Brașov. Pentru toate aceste solicitări s-au întocmit adrese de răspuns. Sunt prezentate neregulile constatate și sunt indicate referințele legislative care nu au fost respectate. Totodată, au fost efectuate mai multe controale de specialitate în urma cărora s-au constatat mai multe nereguli care au fost sancționate conform prevederilor legale. Cu ocazia acestor controale s-a acordat asistență tehnică de specialitate în vederea soluționării neregulilor constatate și s-a explicat importanța obținerii autorizației de securitate la incendiu, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Brașov, maiorul Ciprian Sfreja.

Citeste și:  Studiu LEGO: Creativitatea fetelor este afectată de la vârste fragede de presiunea perfecțiunii și de prejudecățile lingvistice

Lucrările de reabilitare la clădirea nouă a unității medicale au avut loc în perioada 2015-2017, iar recepția s-a făcut în anul 2018.

Sursa: RRBv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.