
DRDP Brașov desfășoară acțiuni de curățenie pe drumurile naționale din zona de competență, în urma minivacanței de 1 Mai, perioadă în care traficul a fost intens, în special în zonele turistice.
Intervențiile vizează igienizarea carosabilului, a acostamentelor și a spațiilor adiacente drumurilor, acolo unde s-au acumulat deșeuri în urma afluxului crescut de turiști din ultimele zile.
Reprezentanții instituției subliniază importanța menținerii curățeniei pe infrastructura rutieră și fac apel la responsabilitatea participanților la trafic, pentru protejarea mediului și păstrarea unui aspect corespunzător al zonelor tranzitate.
Acțiunile de ecologizare vor continua în perioada următoare, în funcție de necesități și de condițiile din teren.


