Dacă l-ați văzut, anunțați URGENT Poliția! Este căutat în tot Brașovul

Polițiștii din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”furt calificat”.

          În fapt, polițiștii au fost sesizați cu privire  la faptul că, în timp ce călătorea cu trenul, pe ruta Satu Mare – București, unui tânăr i s-ar fi sustras bagajul în care se aflau bunuri personale, în valoare totală de aproximativ 6.000 lei.

          În urma vizionării imaginilor surpinse pe camerele de supraveghere din incinta stației CFR, a fost depistată o persoană suspectă, de sex masculin, în vârstă de aproximativ 30 ani, având constituție atletică și înălțime de aproximativ 180 cm.

Citeste și:  Elevii din Ploiești blocați în gara din Buda în timpul călătoriei către Brașov în „Săptămâna Verde”

          Polițiștii efectuează cercetări în vederea identificării autorului, recuperării pagubei și aplicărării măsurilor legale în consecință.

          Cetățenii care pot furniza informații în vederea identificării persoanei căutate, sunt rugați să apeleze Dispeceratul Secției Regionale de Poliție Transporturi Brașov la numărul de telefon 0268/324.030.

Atașăm alăturat fotografia persoanei suspecte:

Ajută ca hoțul să fie prins. Distribuie mai departe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.