
RATBV a anunțat că plata călătoriilor prin SMS nu mai este disponibilă. Decizia vine după ce operatorul de transport nu a reușit să obțină diminuarea comisioanelor percepute clienților și în condițiile în care acest sistem nu a avut o eficiență ridicată – în ultimele luni, vânzările prin SMS au reprezentat sub 1% din totalul tranzacțiilor directe.
La hotărâre a contribuit și imposibilitatea realizării unei colaborări tehnice cu un anumit operator de comunicații.
Pentru a facilita accesul pasagerilor la metode de plată moderne și avantajoase, RATBV pune la dispoziție alternative precum validarea cu cardul bancar direct în mijloacele de transport, plata prin aplicația 24pay, cardurile reîncărcabile sau biletele tipărite achiziționate de la punctele și automatele de vânzare.
Reprezentanții companiei își cer scuze pentru eventualul disconfort creat și dau asigurări că vor continua să caute soluții pentru a îmbunătăți serviciile de transport public din Brașov.