Definitivat 2026: Rata de promovare a examenului înainte de contestații – 70,94%, în creștere față de anul trecut

Rezultatele inițiale înregistrate la proba scrisă desfășurată marți, 14-iulie, în cadrul examenului național pentru definitivare în învățământul preuniversitar, au fost publicate astăzi, 21 iulie, pe site-ul dedicat și în centrele de examen.

Au fost prezenți 9.269 de candidați (96,4% din totalul celor 9.615 candidați cu drept de participare), care au susținut proba scrisă la 106 discipline în 42 de centre de examen, organizate la nivel național (câte un centru/județ). Dintre aceștia, 318 candidați (3,43%) s-au retras, 3 candidați au fost eliminați pentru tentativă de fraudă, iar lucrările a 9 candidați au fost anulate în centrele de evaluare pentru nerespectarea prevederilor metodologice în materie de redactare (semne distinctive).

Drept urmare, au intrat în proces de evaluare lucrările a 8.948 de candidați. Dintre acestea, 6.673 de lucrări au primit note cuprinse între 7 și 10 (417 candidați s-a situat pe segmentul de note 9,50 – 9.99, iar lucrările a 46 de candidaţi au fost notate cu 10). Lucrările a 463 de candidați au primit note sub 5.

În urma acestor rezultate, 6.345 de cadre didactice (70,94% – în creștere semnificativă față de anul trecut: 65,36%) au promovat examenulși, implicit, au obținut definitivarea în învățământ (dintre acestea, 40 de cadre didactice au promovat examenul cu media 10). Cadrele didactice promovate dobândesc dreptul de practică în învățământul preuniversitar.

Reamintim că proba scrisă face parte din structura examenului, nota obținută la această probă având o pondere de 70% în calculul mediei finale. Pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să obțină minimum media 8, calculată ca medie ponderată a notelor la toate probele examenului, inclusiv proba scrisă.

Citeste și:  Aproape 2,2 milioane de lei pentru reabilitarea podului dintre Codlea și Vulcan

Conform metodologiei, au dreptul să susțină proba scrisă doar candidații care au îndeplinit cumulativ condiţiile prevăzute de metodologie:

  • stagiu de predare în specialitate de cel puţin un an;
  • calificativul „Bine” sau „Foarte bine” pentru anul şcolar în curs;
  • cel puțin media 8 – media aritmetică a notelor obținute la cele două inspecții la clasă și la evaluarea portofoliului profesional, dar note nu mai mici de 7 la fiecare din probele respective.

Ulterior afișării, candidații pot depune contestații (la centrele de examen) astăzi, 21 iulie (până la ora 20:00) și miercuri, 22 iulie (până la ora 12:00). Contestațiile pot fi transmise și prin e-mail, utilizându-se adresele de poștă electronică afișate în centrele de examen în ziua susținerii probei scrise.

Citeste și:  Rockstadt Extreme Fest 2026 bate la ușă! Ghimbavul devine casa unuia dintre cele mai ambițioase festivaluri de metal din Europa

Rezultatele finale se afișează în centrele de examen & pe pagina web dedicată în data de 27 iulie și vor fi validate prin ordin de ministru în perioada 30 iulie – 18 august 2026.

Loader Loading…
EAD Logo Taking too long?

Reload Reload document
| Open Open in new tab

Download [892.16 KB]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.