
Ministrul demisionar al Culturii, Demeter Andras Istvan, a anunțat că își va continua mandatul până la publicarea decretului privind eliberarea sa din funcție. Acesta a precizat că, până la finalizarea procedurilor administrative, își va exercita atribuțiile „cu aceeași determinare”.
Demeter Andras a transmis că și-a pus demisia la dispoziția premierului luni, 25 mai, la ora 17:00, iar până la luarea unei decizii și parcurgerea procedurilor legale, jurământul depus îl obligă să își îndeplinească atribuțiile.
Ministrul demisionar a vorbit și despre situația neobișnuită în care se află, având în vedere că este vorba despre demisia dintr-un guvern demis. Acesta a susținut că instituțiile trebuie să funcționeze, iar evenimentele planificate nu pot fi puse în pericol de blocajul politic sau de înlocuirea unui ministru.
Demeter Andras Istvan și-a anunțat demisia după apariția în spațiul public a unei înregistrări audio care îi este atribuită și în care ar fi folosit un limbaj vulgar, în contextul unei convorbiri din 2012 referitoare la achiziția Radio Chișinău. Inițial, acesta a calificat afirmațiile drept „surprinzătoare”, a susținut că nu își amintește să le fi făcut și a sugerat posibilitatea ca înregistrarea să fi fost editată.