Deschiderea manifestărilor aniversare Serbarea de la Putna – 150. Continuitatea unui ideal – 15 iunie 2021

Marţi, 15 iunie, la Mănăstirea Putna va avea loc deschiderea manifestărilor aniversare Serbarea de la Putna – 150. Continuitatea unui ideal.

Manifestările Serbarea de la Putna – 150. Continuitatea unui ideal sunt organizate sub patronajul Academiei Române şi al Patriarhiei Române şi sunt dedicate aniversării a 150 de ani de la Prima Serbare a Românilor de Pretutindeni şi de la Primul Congres al Studenţilor Români de Pretutindeni, care au avut loc la Mănăstirea Putna, în 15-16 august 1871. Cele două evenimente din 1871 au fost organizate de către studenţii români de la Viena, reuniţi în asociaţia „România Jună”, cu sprijinul studenţilor români din alte centre universitare şi al multor români cu râvnă pentru unitatea neamului. Un rol deosebit de important în organizare l-a avut Mihai Eminescu.

Citeste și:  Târg de carte second-hand pentru copii și părinți, sâmbătă, la Centrul Cultural Apollonia din Brașov

Program:

11:00-11:30 Slujba de pomenire a poetului Mihai Eminescu
Depunere de jerbe de flori la statuia lui Mihai Eminescu

Deschiderea manifestărilor
Serbarea de la Putna – 150. Continuitatea unui ideal

11:30-11:45 Responsabilitatea faţă de un ideal continuu – unitatea naţională
– Preasfinţitul Damaschin Dorneanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor
– Gheorghe Flutur, Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava
– Arhim. Melchisedec Velnic, Stareţul Mănăstirii Putna

11:45-12:15 Premierea câştigătorilor Concursului de recitare a liricii eminesciene „La Putna”, ediţia a VII-a

12:15-12:25 Recital Grupul Şcolii Gimnaziale „Mitropolit Iacob Putneanul” Putna, condus de profesor Mircea Aanei

Vernisajul expoziţiei „Serbarea de la Putna – 150. Continuitatea unui ideal”, Centrul Cultural „Mitropolit Iacob Putneanul”

Citeste și:  Atelierele Creatorilor, în Săptămâna verde, la Centrul Cultural Reduta din Brașov

12:40-12:50 Recital vioară şi pian susţinut de Diana Păstru şi Johannes Raimund Onesciuc
12:50-13:10 Recital Corala „Ciprian Porumbescu”, dirijor preot Lucian Tablan

13:10-13:40 Prezentarea expoziţiei:
Niculai Barbă, Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Suceava
Prof. dr. Adrian Alui Gheorghe

Evenimentul de deschidere face parte din seria manifestărilor aniversare cuprinse în Acordul de asociere între Judeţul Suceava prin Consiliul Judeţean Suceava, Muzeul Naţional al Bucovinei, Centrul Cultural „Bucovina”, Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, Comuna Putna prin Consiliul local al comunei Putna şi Mănăstirea Putna din cadrul Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, pentru organizarea şi desfăşurarea activităţilor de aniversare a 150 de ani de la „Serbarea de la Putna”.

Citeste și:  Brașov: Începe prima campanie de dezinsecție din acest an

Evenimentul va fi transmis video pe paginile de Facebook ale Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor şi Mănăstirii Putna, cu sprijinul Sectorului Media al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor.

Mai multe detalii pe www.serbareputna150.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.