Descinderi în Brașov la o firmă care colecta cauciucuri uzate: Prejudiciul este uriaș

Poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române fac miercuri în Bucureşti, Suceava şi Braşov, într-un dosar de evaziune fiscală, cu un prejudiciu de aproape 6.104.000 de lei, vizând firme care au ca obiect de activitate colectarea şi valorificarea anvelopelor uzate.

”La data de 4 martie a.c., poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, efectuează 10 percheziţii în Bucureşti, Suceva şi Braşov, la domiciliile unor persoane fizice, la sediile sociale şi punctele de lucru ale unor societăţi comerciale care se ocupă cu colectarea şi valorificarea anvelopelor uzate”, anunţă Poliţia Română.

Citeste și:  Cetățuia Brașovului se redeschide în Săptămâna Luminată

În perioada 1 martie – 31 decembrie 2016, o societate comercială ar fi înregistrat în declaraţiile fiscale depuse la Administraţia Fondului pentru Mediu gestionarea a peste 3.050.000 de kilograme de deşeuri de cauciuc şi anvelope uzate, pentru care nu ar fi fost dovedită trasabilitatea şi implicit, nici valorificarea.

Din cercetări a rezultat că reprezentanţii societăţii comerciale ar fi fost ajutaţi de 3 persoane fizice şi 2 persoane juridice.

Prejudiciul cauzat bugetului de stat este de 6.103.988 de lei, urmare a neplăţii contribuţiei la Fondul pentru Mediu.
La acţiune participă şi poliţişti din cadrul Inspectoratelor de Poliţie Judeţene din Suceava şi Braşov si Serviciul pentru Interventii şi Acţiuni Speciale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.