Descoperă noutățile și ofertele speciale de la Salonul Auto București & Accesorii 2022!

Între 6 – 16 Octombrie te așteptăm la Salonul Auto București & Accesorii 2022, evenimentul de marcă al industriei auto din România, ce va avea loc la Romexpo în Pavilionul B2 cât și în zona exterioară adiacentă pe o suprafață totală de peste 25.000 mp.

Primul Salon Auto organizat în România, SAB & Accesorii a furnizat începând cu anul 1993 un eveniment la cele mai înalte standarde, aducând și anul acesta ultimele noutăți din domeniul auto.

La SAB & Accesorii 2022 te invităm să descoperi premierele naționale, modelele concept și noutățile sezonului 2022 – 2023 cât și ofertele speciale ale companiilor participante. Pasionații de supercaruri vor descoperi la SAB & Accesorii o secțiune super sport formată din mașini unicat care însumează peste 20.000 de cai putere și au o valoare de peste 5 milioane de euro.

Citeste și:  "Get’s Bet" pe pieptul braşovenilor!

Cele mai importante companii din domeniul echipamentelor, pieselor și accesoriilor auto vă așteaptă cu noutăți și oferte speciale pe toată durata de desfășurare a SAB & Accesorii, fiind reprezentate pe o suprafață interioară și exterioară de peste 7000 mp.

În weekendul 8-9 Octombrie la Salonul Auto București & Accesorii va avea loc Cursa Campionilor – Cupa SAB & Accesorii 2022, organizată de GT Auto Club Sportiv sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv.

În weekendul 15 – 16 Octombrie dăm volumul la maxim în etapa finală DB Drag Racing. În zona exterioară a SAB & Accesorii, publicul vizitator este așteptat la unul din cele mai cunoscute Campionate de Car Audio la nivel mondial, organizat de DB Drag Racing România în parteneriat cu Salonul Auto București.

Citeste și:  Expoziția Muzeului Județean de Istorie, "CAN FOR BALKANS", de la Brașov la Tirana (Albania)

Cele mai cunoscute van-uri de street food sunt și ele prezente la SAB. În zona exterioară a evenimentului, vizitatorii sunt așteptați să deguste cele mai delicioase preparate ale bucătăriei stradale.

Partener Gold al Salonului Auto București & Accesorii: JD365 – Spălătorii auto self service.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.