Dezbaterea publică a reamenajării Pieței Sfatului a rămas deschisă

  • Potrivit primarului Coliban, punerea în operă a proiectului depinde de modul în care argumentele specialiștilor vor convinge brașovenii

Firma de arhitectură STARH – Arhitectură, Construcții, Design SRL, din București, și Primăria Brașov au organizat ieri, 25 mai, o dezbatere publică a proiectului de reamenajare a Pieței Sfatului, aflat în faza elaborării studiului de fezabilitate. Dezbaterea a avut loc la Banca de Cultură Apollonia, cu participarea reprezentanților firmei de arhitectură, Florian Stanciu și Maria-Iulia Stanciu, a primarului Allen Coliban și a arhitectului-şef al municipiului, Dragoş Oprea. În sală au fost aproximativ 30 de persoane, pe parcursul celor peste două ore de discuții, la care s-au adăugat alte peste 30 de persoane pe platforma ZOOM, dezbaterea fiind organizată în format hibrid.

Proiectul câștigător a fost ales în urma unui concurs internațional organizat anul trecut de Ordinul Arhitecților din România, la solicitarea Primăriei Municipiului Brașov. Ca urmare a acestui concurs, echipa câștigătoare, STARH – Arhitectură, Construcții, Design SRL a început etapa de realizarea a proiectului tehnic pentru restaurarea celei mai importante zone a orașului, Piața Sfatului.

Conceptul gândit de firma de proiectare câștigătoare se axează pe deschiderea Pieței Sfatului și readucerea ei la funcțiunea inițială, de loc de întâlnire al oamenilor, în care ei să își petreacă timpul liber, să discute, să se relaxeze în jurul noii fântâni arteziene care va fi amenajată lângă Casa Sfatului sau pe mobilierul urban construit în piață. Pe de altă parte, viziunea arhitecților este de a reda Casei Sfatului importanța cuvenită în piață. Casa Sfatului va redeveni un element activ în viața acestei piețe, proiectantul propunând o serie de intervenții în jurul acestui monument istoric, astfel încât fostul sediu al conducerii orașului să redevină centrul de greutate al zonei. „Scopul nostru a fost să restaurăm piața, să-i recuperăm utilitatea de fapt, care înseamnă pentru noi deschiderea ei neabătută, recuperarea profilului originar, a geometriei originare, și recuperarea ierarhiei la fel de originare (a elementelor sale, n.n.): Casa Sfatului este de fapt centrul pieței, centrul real al pieței, și istoric, și de importanță. (…). Recuperarea profilului geometric al pieței, deci dispariția tuturor cutelor, treptelor, platformelor orizontale, recuperarea înclinației originare și racordului cu casele din jur, și recuperarea prezenței acestei greutăți, a Casei Sfatului și a centralității ei“, a explicat Florian Stanciu.

Citeste și:  Opt locuri suplimentare la studiile de licenţă organizate de către Academia Forţelor Aeriene "Henri Coandă" din Brașov

În acest context, actuala fântână arteziană, construită în anii ’80 și care, de altfel, a fost și unul dintre subiectele de foarte mare interes pentru brașovenii care au luat parte la dezbatere, nu își mai găsește utilitatea, însă proiectul propune totuși o altă arteziană, la nivelul pavajului, în altă parte a pieței, tot în apropierea Casei Sfatului. „Fântâna a apărut prin anii 80, ca urmare a unei intervenții unde, iacătă, nimeni nu a fost întrebat la vremea respectivă dacă e o intervenție bună, și convingerea noastră și a biroului nostru este că intervenția din anii ’80 a deturnat sensul proiectului inițial“, a explicat arhitectul renunțarea la aceasta.

Discuția a vizat mai multe aspecte, de la dispariția fântânii actuale la anumite elemente din proiect, cum ar fi o coloană care ar apărea lângă Casa Sfatului, numărul de arbori, noul concept al scaunelor mobile care ar urma să înlocuiască actualele bănci, și până la amenajarea unei stații de transport în comun în Piață, posibilitatea de a extinde proiectul și spre Biserica Neagră, revenirea la un număr mai mare de treceri de pietoni care să faciliteze accesul spre piață, costuri și surse de finanțare, durată de realizare sau impact asupra cetățenilor care locuiesc în zonă și asupra sectorului HoReCa.

„Cred că prima decizie este legată de faptul dacă vrem să păstrăm în continuare, ani buni de acum încolo, piața în forma actuală, sau să-i dăm o față nouă. Orice ar însemna nouă sau veche, dacă e să ne uităm la ideea de refacere a pieței în spiritul originar, discuția aceasta este una foarte importantă. Este o discuție care nu se încheie astăzi, este o discuție din care toate argumentele și toate opiniile exprimate trebuie să găsească un răspuns solid, pentru că, am spus-o și o repet, cred că este datoria specialiștilor și a arhitecților să ofere răspunsuri și să convingă. Oamenii vin cu memorie, cu emoție, vin cu atașament față de spațiul public brașovean, cu felul în care au fost obișnuiți să folosească acest spațiu public ani și ani de zile. Orice schimbare este normal să genereze rezistență. Cât de mult reușesc argumentele tehnice și argumentele specialiștilor să convingă va fi de fapt procentul și măsura în care intervențiile acestea vor ajunge în operă“, a concluzionat primarul Allen Coliban rezultatul dezbaterii.

Citeste și:  Tururi ghidate, spectacole aviatice, concerte și multe surprize, sâmbătă și duminică, la "Zilele Porților Deschise" la Aeroportul din Brașov

Ar putea fi gata în 2 ani și finanțată prin fonduri nerambursabile

Potrivit arhitectului șef al municipiului, Dragoș Oprea, termenul de depunere a studiului de fezabilitate – de a cărui elaborare se ocupă în acest moment firma de arhitectură – este septembrie 2023, iar cel mai optimist scenariu ar aduce finalizarea lucrărilor în aproximativ doi ani. „Suntem în etapa studiului de fezabilitate. Tema de proiect (care a inclus și o serie de chestionare aplicate brașovenilor, n.n.) a stat la baza fundamentării concursului, iar studiul de fezabilitate este prima etapă preliminară pentru realizarea obiectivului. Urmează descărcarea arheologică a sitului, predarea studiului de fezabilitate, proiectul tehnic, detaliile de execuție și implementarea proiectului. Predarea proiectului tehnic probabil că se va face într-un an de zile, iar în funcție de resursele de finanțare pe care le vom găsi disponibile, fie o sursă de finanțare europeană, fie din fonduri proprii, proiectul de execuție va dura încă un an. Deci, într-un scenariu optimist, în doi ani de zile am putea avea acest proiect implementat. Proiectul se poate face fie pe o axă de finanțare POR, fie pe un proiect de finanțare pe regenerare urbană. Bugetul estimat în momentul acesta e undeva peste 6 milioane de euro, dar nu avem încă toate studiile, care pot influența bugetul proiectului“, a explicat arhitectul-șef al municipiului.

Reamintim că, în conceptul prezentat de câștigătorii concursului de arhitectură, Piața Sfatului va fi reamenajată pentru a deveni deschisă și a centra atenția pe clădirea reprezentativă pe care o înconjoară, Casa Sfatului. Vor fi două pâlcuri de castani, care vor crea un umbrar natural, în zona fântânii pentru băut apă și la intrarea spre Curtea Bisericii Negre. Lor li se vor adăuga arțari, plantați în zonele unde vor fi amplasate elemente de construcție minimaliste care pot fi utilizate ca bănci. Vor fi păstrate cele două fântâni, cea pentru băut apă și cea pentru păsări, iar în locul fântânii arteziene va fi amenajată o nouă fântână, amplasată lângă Casa Sfatului, în colțul din dreapta intrării, care va fi înconjurată de o zonă de odihnă. În vecinătatea acesteia, sub un arțar, va fi amenajată o zonă de relaxare iluminată cu spoturi din paviment. Pe lângă fântâna din fața Catedralei Ortodoxe, proiectantul a prevăzut mai multe cișmele publice, în zonele de relaxare. Întreaga piață va fi pavată cu piatră cubică de granit, inclusiv artera rutieră, ceea ce va deschide piața până la clădirile de pe latura vestică și o va lega cu Piațeta Brassai. Piatra cubică din granit din piață va fi refolosită în întregime și rearanjată după un design nou, ca o reflexie simbolică a bolții înstelate în paviment. În plus, piața va reveni la cota inițială, mai joasă decât cea actuală, ceea ce ar putea deschide din nou căile de acces inițiale ale Casei Sfatului către piață. Totuși, o intervenție asupra Casei Sfatului în acest sens, deși propusă în proiect, va fi cel mai probabil foarte greu posibilă, având în vedere actualele reglementări legate de protecția monumentelor istorice și avizele necesare. Pe lângă mobilierul urban construit, proiectantul a recomandat și amplasarea de scaune mobile în zonele de relaxare. Arhitecții au prevăzut și modul în care se fac amenajările sezoniere, de tipul teraselor, sau determinate de diferite evenimente, cum ar fi Târgul de Crăciun, târguri de carte sau concerte, astfel încât cea mai mare parte a pieței să își păstreze statutul de zonă de întâlnire și relaxare pentru brașoveni și turiști.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.