DGASPC Brașov reduce programul de lucru cu publicul!

În perioada 11.03.2020 – 31.03.2020, activitatea cu publicul la nivelul serviciilor funcționale ale Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Brașov se limitează la intervalul orar 10:00-12:00, în fiecare zi, de luni până vineri.
– Până la data de 22 martie 2020 se suspendă și activitatea centrelor de zi și a celor de recuperare din cadrul instituției.
– Până la sfârșitul lunii martie se sistează vizitele aparținătorilor, voluntarilor ale terților în cadrul centrelor rezindențiale ale DGASPC Brașov.

În perioada 11.03.2020 – 31.03.2020, activitatea de evaluare a persoanelor (copii și adulți) în vederea încadrării în grad de handicap se va desfășura doar pentru cazurile urgente (dosarele aflate la limita celor 60 de zile impuse de legislație pentru încadrarea în grad de handicap, dosarele de reîncadrare în cazul certificatelor care expiră până la 31.03.2020, dosarele unde au fost transmise deja programări pentru evaluare).

Citeste și:  „Sub cerul albastru al Ucrainei‟, recital de poezie și pian la ICR Stockholm, în cadrul Festivalului European Primăvara Ucraineană

Activitatea cu publicul la ghișeele pentru eliberarea biletelor gratuite de călătorie interurbană, a legitimațiilor de călătorie urbană, a cardurilor europene pentru dizabilitate, a voucherelor pentru dispozitivele asistive, a rovinietelor, a acordurilor pentru indemnizație sau asistent personal etc, se limitează la intervalul orar 10:00-12:00, în fiecare zi, de luni până vineri. În afara intervalului orar sus-menționat, accesul în instituție va fi permis doar persoanelor programate în vederea furnizării unor servicii sociale.

Începând cu data de 11 martie 2020, până la data de 31.03.2020, se sistează vizitele aparținătorilor, voluntarilor și terților în cadrul centrelor rezindențiale ale DGASPC Brașov, iar în perioada 11-22 martie 2020 se suspendă activitatea centrelor de zi și a celor de recuperare din cadrul instituției. Se interzic, totodată, până la data de 31.03.2020, orice fel de evenimente, cu și pentru beneficiarii instituționalizați, indiferent de locul de desfășurare a acestora, care implică contactul cu persoane din afara centrelor rezidențiale sau contactul acestora cu zone aglomerate (mall, tabere, săli de cinema, săli de evenimente, spectacole, etc).

Citeste și:  74 de proiecte culturale în etapa finală pentru cele 6 milioane de lei alocate de Primăria Brașov prin Ghidul de finanțare

Decizia de limitare a activității directe cu beneficiarii nu înseamnă, însă, restricționarea accesului brașovenilor la serviciile sociale oferite de DGASPC Brașov. Aceștia sunt rugați ca în această perioadă să folosească mijloacele de comunicare la distanță: email, telefon, poștă. Astfel, cererile și documentele pot fi transmise către DGASPC Brașov pe adresele de email office@dgaspcbv.ro relatiipublice@dgaspcbv.ro presa@dgaspcbv.ro sau pe adresele oficiale ale serviciilor instituției, afișate pe site.

În conformitate cu dispozițiile ANDPDCA, părinții sau reprezentanții legali ai copiilor pot transmite actele scanate pentru reînnoirea certificatelor de încadrare în grad de handicap pe adresa dedicată de email sec_copii_brasov@dgaspcbv.ro Dacă părinții nu au acces la internet, pot solicita transmiterea electronică a acestor documente la serviciile publice locale de asistență socială din cadrul primăriilor de domiciliu. Documentele pot fi transmise și pe fax, la numărul de telefon 0268/417100, sau prin poștă, la adresele str. Iuliu Maniu nr. 6 sau str. Apullum nr. 3.
Precizăm faptul că aceste măsuri sunt temporare și au fost luate în scopul asigurării protecției beneficiarilor și a securității și sănătății angajaților.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.