Documentele necesare pentru eliberarea actului de identitate la expirarea termenului de valabilitate

Actul de identitate al cărui termen de valabilitate se apropie de limita de expirare, poate fi preschimbat cu cel mult 180 de zile înainte de data expirării, dar nu mai puțin de 15 zile înainte de expirarea termenului de valabilitate. Titularul sau reprezentantul legal al acestuia este obligat să solicite eliberarea unui nou act de identitate, la serviciul de evidenţa a persoanelor în a cărui rază teritorială are domiciliul sau resedinţa. Însă, pentru eliberarea buletinului este nevoie de mai multe documente.

DOCUMENTE NECESARE:

  • Cererea pentru eliberarea actului de identitate;
  • Actul de identitate deținut;
  • Certificatul de naştere;
  • Certificatul de căsătorie, în cazul persoanelor căsătorite sau al soţului supravieţuitor;
  • Hotărârea de divorţ definitivă/certificat de divorţ însoţit de convenția privind stabilirea domiciliului și încredințarea minorului după caz;
  • Certificatele de naștere ale copiilor cu vârsta mai mică de 14 ani care își schimbă domiciliul împreună cu solicitantul actului de identitate;
  • Dovada adresei de domiciliu, original sau extras de carte funciară obținut cu cel mult 30 zile anterior datei depunerii cererii. Dacă solicitantul nu este titularul spațiului de locuit este necesară prezența proprietarului care va prezenta actul de proprietate și actul de identitate.
  • Documentul cu care face dovada achitării contravalorii actului de identitate.
Citeste și:  Echipa MDLPA a participat la evaluarea României de către OCDE

Documentele se prezintă în ORIGINAL – nu se acceptă copii legalizate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.