Dosar penal pentru “fals privind identitatea”. Un brașovean a prezentat certificatul verde al unei alte persoane

Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Secția 1 Poliție efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “fals privind identitatea”.

În fapt, la data de 23 noiembrie 2021, în jurul orei 17.10, în urma activităților desfășurate pentru verificarea respectării normelor legale în vigoare privind prevenirea răspândirii virusului Sars-CoV-2, în interiorul unui centru comercial din municipiul Brașov a fost depistat un tânăr care, la solicitarea forțelor de ordine, a prezentat un certificat verde, în urma verificărilor efectuate stabilindu-se faptul că acesta nu aparține persoanei în cauză, ci unei alte persoane, fiind utilizat fără drept.

Polițiștii Secției 1 Poliție Brașov continuă cercetările în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, urmând a se propune soluție legală la finalizarea anchetei.

Citeste și:  O nouă ediție a programului Start-up Nation tot mai aproape de aprobare

Precizăm faptul că infracțiunea de ”falsul privind identitatea” este prevăzută și pedepsită de  art. 327 din Codul Penal, după cum urmează:

(1) Prezentarea sub o identitate falsă ori atribuirea unei asemenea identităţi altei persoane, făcută unei persoane dintre cele prevăzute în art. 175 sau transmisă unei unităţi în care aceasta îşi desfăşoară activitatea prin folosirea frauduloasă a unui act ce serveşte la identificare, legitimare ori la dovedirea stării civile sau a unui astfel de act falsificat, pentru a induce sau a menţine în eroare un funcţionar public, în vederea producerii unei consecinţe juridice, pentru sine ori pentru altul, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.

(2) Când prezentarea s-a făcut prin întrebuinţarea identităţii reale a unei persoane, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani.

(3) Încredinţarea unui act ce serveşte la identificare, legitimare ori la dovedirea stării civile spre a fi folosit fără drept se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.