
Brașovul se remarcă în clasamentul național al școlilor și liceelor după media obținută de elevi la Evaluarea Națională 2026. Potrivit EduPedu.ro, care citează statistica publicată de platforma BacPlus, pe baza rezultatelor afișate de Ministerul Educației, Colegiul Național „Andrei Șaguna” din Brașov se află pe primul loc în țară, la egalitate cu Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din București.
Elevii de la „Șaguna” au obținut media 9,48, cu 9,51 la Limba română și 9,46 la Matematică. În top 10 apare și Colegiul Național „Dr. Ioan Meșotă” din Brașov, aflat pe locul 10, cu media 9,37, rezultat format din 9,35 la Limba română și 9,39 la Matematică.
Conform aceluiași clasament, topul național este dominat de unități de învățământ din București, însă prezența celor două colegii brașovene în primele zece poziții confirmă rezultatele foarte bune obținute de elevii din municipiu.
La nivel național, rezultatele inițiale publicate de Ministerul Educației arată că 79% dintre elevi au obținut medii mai mari sau egale cu 5, iar doar 7 elevi au încheiat Evaluarea Națională 2026 cu media 10.