Drapelele României și Israelului, arborate în Munții Bucegi: Zece ani de la prăbușirea elicopterului militar

Jandarmii montani din cadrul Secției de Jandarmi Montani Bran au arborat drapelele României și Israelului în zona Poiana Guțanului Pentru a comemora 10 ani de la tragicul accident aviatic din Munții Bucegi. Un elicopter militar s-a prăbușit în 2010 exact în locul arborării celor două drapele. Șase militari israelieni și unul român și-au pierdut viața în accidentul aviatic.


Această misiune am îndeplinit-o la solicitarea Academiei Forțelor Aeriene Brașov, care ne-a pus la dispoziție cele două drapele.

Ambasada Statului Israel împreună cu Statul Major al Forțelor Aeriene Române organizează, pe data de 24 iulie, ora 11, o amplă ceremonie de comemorare a 10 ani de la tragicul accident de elicopter ce a avut loc în munții Bucegi, în urma căruia și-au pierdut viața 6 militari israelieni și unul român.
Evenimentul va avea loc în satul Șimon, comuna Bran, la monumentul militarilor căzuți în misiune.
La ceremonie vor participa, alături de Excelența Sa Ambasador David Saranga, Șeful Statului Major al Forțelor Aeriene Române, General-maior dr. Viorel Pană, precum și văduva militarului român Lt.Cdr Claudiu Ștefan Dragnea.

Citeste și:  Serviciul Uber Green se lansează în Brașov. Compania aniversează 6 ani de eco-mobilitate în România


Vor avea loc un ceremonial militar special, o ceremonie religioasă ortodoxă, depunere de coroane de flori precum și survol al elicopterelor IAR 330 Puma Socat ale Bazei 90.
Excelența Sa Ambasador David Saranga va rosti rugăciunea Kadiș (una dintre cele mai importante rugăciuni de doliu și comemorare din religia iudaică)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.