
O echipă de economiști din care fac parte și trei cunoscuți specialiști români a realizat un raport special despre problemele Uniunii Europene. Lipsa competitivității și insistența cu care se promovează politicile verzi sunt două dintre marile probleme cu care se confruntă economia europeană, potrivit adevarul.ro
Uniunea Europeană a ultimilor 10-15 ani e departe de competitivitatea economică și de inovațiile ce caracterizează state ca SUA și China. Nu întâmplător, cei răutăcioși amintesc, și nu sunt departe de adevăr, că în timp ce în SUA și China se dezvoltă companii uriașe, la baza cărora stau capitaluri importante și multă inovație, în Uniunea Europeană ultima „mare inovare” pare să fie decizia de a obliga producătorii de băuturi răcoritoare să lipească de sticlă capacul.
Economia Uniunii Europene nu traversează cea mai bună perioadă, motiv pentru care tot mai mulți economiști anticipează o criză de proporții. Însă, deși efectele încep să se resimtă acum tot mai mult, în realitate tendința încetinirii economiilor țărilor europene e mult mai veche.
Financial Times amintește că, în 2008, economia UE era chiar mai mare decât cea a Statelor Unite: 16,2 trilioane de dolari, față de 14,7 trilioane. De atunci și până acum, cele două economii au evoluat total diferit. Astfel, economia SUA aproape s-a dublat până la 25 de trilioane, însă nu același lucru se poate spune despre cea a Uniunii Europene.
Procentual, dacă economia SUA a crescut cu circa 80% în ultimii 15 ani, cea a Uniunii Europene a marcat o creștere mult mai modestă, în jurul a 15%, iar potrivit sursei citate economiile combinate ale Uniunii Europene și a Marii Britanii abia ajung împreună la 19,8 trilioane. Și ca și cum asta nu ar fi suficient, companiile europene au pierdut sute de miliarde de euro din 2022, de când Rusia a invadat Ucraina.
Trei cunoscuți economiști români, Radu Nechita, de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, Diana Năsulea, de la ASE București, și Christian Năsulea, de la Universitatea București, au analizat slăbiciunile economiei Uniunii Europene și deciziile luate de birocrații de la Bruxelles care au pus pe butuci industria europeană. Printre marile probleme se numără lipsa competitivității, strâns legată și de scumpirile necontrolate ale prețurilor energiei din cauza un Green Deal dus dincolo de extremă, pe baze ideologice și de lobby, dar care sfidează în multe privințe orice logică economică. Studiul a fost comandat chiar de Comisia Europeană, într-un moment în care a devenit evident că lucrurile merg cum nu se poate mai prost pentru economia europeană.
Ce spune raportul
Din start, autorii insistă pentru realizarea unui climat care să permită o mai mare competitivitate, bazată pe creștere economică și libertate. Inovația, reforma, stimularea capitalului și accesul la un mix de energie care să permită scăderea prețului acesteia sunt alte câteva idei de bază.
„Adevărul” a stat de vorbă cu doi dintre autorii raportului, Radu Nechita și Christian Năsulea, despre problemele care au dus la reculul economiei europene și despre posibilele soluții, într-un context global complicat.
Radu Nechita amintește că există și alte studii care atrag atenția asupra direcției greșite în care a luat-o economia Uniunii Europene. Este vorba despre raportul Draghi, întocmit de cunoscutul Mario Draghi, fost premier al Italiei, dar și director executiv al Băncii Mondiale și fost președinte al Băncii Centrale Europene (BCE).
„În raportul său, Mario Draghi constată că economia europeană are probleme serioase. Și identifică foarte bine unele dintre ele, dar mai degrabă la simptome. De exemplu, el amintește faptul că printre marile firme, din IT și din tehnologie, nu există niciuna europeană. Sau doar una din primele 20. Constată că inventatorii, inovatorii Europei, toți cei care au idei promițătoare, foarte, foarte rapid pleacă în Statele Unite ale Americii să-și transpună în practică ideile. Adică da, avem inventatori, da, depunem brevete, dar când e vorba de transpunerea în practică a ideii, și să-i dăm o turnură, să zic așa, o aplicație comercială aducătoare de profit și de beneficii pentru restul societății, nici nu se pune problema ca întreprinzătorii să rămână aici”, spune economistul clujean.
„Statisticile sunt absolut înspăimântătoare”
De asemenea, el mai constată că Uniunea Europeană rămâne în urmă în materie de productivitate, ceea ce este foarte grav pentru că productivitatea muncii și a capitalului este ceea ce permite creșterea nivelului de trai.
„În ultimă instanță, nivelul de trai, prosperitatea fiecărui spațiu economic, fiecărei țări, fiecărui popor depinde de productivitatea locuitorilor săi. Și aici statisticile sunt absolut înspăimântătoare pentru Uniunea Europeană. Productivitatea în Uniunea Europeană rămâne în urmă, aproape că stagnează, de-a dreptul, în timp ce cea americană crește. Creșterea economică medie în Statele Unite este mai mare decât în Uniunea Europeană, ceea ce nici nu-i așa greu din moment ce avem o creștere economică aproape nesemnificativă. Deci putem vorbi de o stagnare economică în ultimii 10, poate chiar 20 de ani a Uniunii Europene”, adaugă Nechita.
Revenind la raportul Draghi, el amintește faptul că italianul a ajuns la concluzia UE are grave probleme cu competitivitatea, că reglementările obsesive au ajuns să sufoce companii importante care se mută pe alte continente, cu precădere în SUA, unde energia este de 4-5 ori mai ieftină, iar firmelor nu li se pun piedici birocratice.
O altă idee de bază este, spune Nechita, că Uniunea Europeană și-a pierdut relevanța la nivel mondial. Politica și ideologia, dar și lobby-ul puternic al unor actori nestatali dăunează enorm Uniunii Europene, care se apleacă tot mai mult spre o ideologie de stânga profundă. Iar obsesia pentru reglementări și încorsetarea economiei, în paralel cu obsesia pentru decarbonizare, nu fac decât să izoleze Uniunea Europeană.
Mai multe amănunte aici
Sursa: adevarul.ro