Elevii care chiulesc, în vizorul Poliției! Verificări în zona Coresi din Brașov

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov au desfășurat ieri, 26 mai a.c., o acțiune în municipiul Brașov, ce a avut drept scop prevenirea și combaterea faptelor antisociale în care sunt implicați minori, precum și reducerea absenteismului școlar.

Activitățile au fost organizate de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Secția 3 Poliție, împreună cu polițiști din cadrul Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității și Biroului de Siguranță Școlară, și s-au desfășurat în perimetrul unor unități comerciale din cartierul Tractorul – Coresi.

Prezența polițiștilor a avut un caracter preponderant preventiv și a vizat descurajarea faptelor antisociale, menținerea ordinii și liniștii publice, dar și efectuarea de verificări pentru identificarea elevilor care absentează și implicit identificarea unităților de învățământ de care aparțin, în vederea luării măsurilor corespunzătoare.

Citeste și:  Brașovul pregătește candidatura pentru titlul de Capitală a Tineretului în 2028

De asemenea, mai multe societăți comerciale au fost instruite cu privire la respectarea atribuțiilor legale.

Poliția Brașov va continua zilnic astfel de acțiuni și în alte zone publice, din județul Brașov pemtru acestea să rămână, în continuare, sigure.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.