
Absolvenții de clasa a VIII-a susțin astăzi cea de-a doua probă a Evaluării Naționale 2026, cea la Matematică. Accesul în sălile de examen este permis până la ora 8 și 30, iar subiectele vor fi distribuite la ora 9. Elevii vor avea la dispoziție două ore pentru rezolvarea cerințelor.
Candidații trebuie să aibă asupra lor un act de identitate și instrumente de scris cu pastă sau cerneală albastră. În sălile de examen sunt interzise telefoanele mobile, materialele ajutătoare și orice dispozitive electronice, iar bagajele vor fi lăsate în spații special amenajate.
Luni a avut loc proba la Limba și literatura română, la care au absentat peste 4.500 dintre cei aproape 148.300 de elevi înscriși, iar patru candidați au fost eliminați din examen.
Evaluarea Națională se încheie vineri, cu proba la limba maternă. Primele rezultate vor fi afișate pe 1 iulie, iar elevii vor putea să își vizualizeze lucrările înainte de depunerea eventualelor contestații. Rezultatele finale vor fi publicate pe 8 iulie.